Actualitate

articolul anterior articolul urmator

O femeie din Cahul şi alta din Cantemir riscă ani grei de închisoare pentru trafic de persoane

0
24 Jan 2020 09:31:18
Autor: Iurii Botnarenco
FOTO simbol
FOTO simbol

O tânără de 27 de ani din Cahul a fost reţinută, iar o femeie de 43 de ani din Cantemir a fost plasată în arest pentru trafic de persoane şi trafic de copii, în scop de exploatare sexuală comercială, în Grecia.

Ambele femei sunt cetăţene ale Republicii Moldova şi au fost membre ale unui grup criminal organizat despre care PCCOCS a comunicat în octombrie 2019. 
 
Oamenii legii au stabilit că membrii grupului criminal încă din anul 2016 au profitat de poziţia de vulnerabilitate a unor tinere pe care le-au impus să se prostitueze.
 
Victimele erau racolate de pe teritoriul Republicii Moldova şi ulterior transportate în oraşul Atena, Grecia, unde erau exploatate sexual-comercial în mai multe case de toleranţă (denumite de către aceştia „magazine”), administrate direct de liderul grupului de origine albaneză.
 
Dacă le va fi dovedită vinovăţia, persoana reţinută şi cea învinuită riscă o pedeapsă cu închisoare de la 15 la 20 de ani.
 
Amintim că în luna decembrie procurorii PCCOCS au trimis în judecată primul dosar de învinuire pe acest caz. În prezent, la solicitarea procurorilor, inculpata este deţinută în stare de arest preventiv.
Oamenii legii continuă acţiunile de investigaţii pentru stabilirea tuturor circumstanţelor şi persoanelor implicate în acest caz şi identificarea altor tinere recrutate de către suspecţi, precum şi pentru reţinerea capului grupării.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii