Pavel Cebanu a demisionat din fruntea fotbalului moldovenesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO fmf.md
FOTO fmf.md

Preşedintele Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal (FMF), Pavel Cebanu, şi-a anunţat demisia luni, 22 aprilie. Acesta a declarat că decizia sa nu este una spontană, dar una pe care a luat-o cu mai mult timp în urmă „şi trebuia să o comunic după ce vor trece doi ani de la ultimul Congres de dare de seama din 2017”.

„Nu este o decizie uşoară, dar este decizia mea personală şi am dorit să o comunic opiniei publice. Doresc să mulţumesc tuturor celor cu care, pe parcursul vieţii mele, am muncit împreună pentru dezvoltarea fotbalului moldovenesc”, se arată într-un comunicat de presă emis de FMF.

Pavel Ciobanu a menţionat că avea intenţia să se retragă de la şefia FMF încă acum doi ani în urmă, înaintea ultimului Congres al FMF de dare de seamă şi alegeri, „dar adresările insistente şi susţinerea deplină a membrilor Federaţiei m-au făcut să accept să mai continui”. 

„Nu doream să-i dezamăgesc pe toţi cei care au avut încredere în mine şi în proiectele care urmau să fie realizate. Atunci am spus membrilor Comitetului Executiv că voi continua încă doi ani pentru a asigura începutul unor proiecte, care erau în programul nostru de activitate şi apoi voi lua o decizie”, a mai spus Cebanu

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite