PDM: Dublarea până la 20% a TVA-ului în sectorul HoReCa va avea un impact negativ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sigla PDM FOTO Canal 3

Partidul Democrat din Moldova a criticat intenţia Ministerului FInanţelor de a majora impozitele în unele sectoare ale economiei şi de a anula tichetele de masă.

„Ministrul Finanţelor din Guvernul Alianţei Kozak, Natalia Gavriliţa, a anunţat deja oficial majorarea impozitelor pentru „cei care au venituri mai mari”. Nu a precizat, însă, cine sunt cei cu „venituri mai mari". Oamenii care primesc un salariu lunar de 3.000 - 5.000 de lei sunt pentru guvernare ca „cetăţeni cu venituri mai mari"? Vor plăti aceştia mai mult la stat ori nu?”, se spune într-un comunicat de presă emis de PDM.

Democraţii au subliniat că „guvernarea PDM a redus impozitul pe venit de la 18 la 12%, iar pentru cei cu venituri lunare de până la 2.000 de lei, în premieră, a fost luată decizia ca să nu plătească deloc impozite”.

„O altă noutate proastă anunţată de către ministrul Finanţelor din guvernul PSRM-ACUM este dublarea TVA-ului pentru industria HoReCa (hoteluri, restaurante, cafenele), de la 10% la 20%. Asta după ce democraţii au redus această taxă pentru a stimula atât dezvoltarea domeniului, cât şi trecerea plăţilor „în alb", adică plăţile să fie oficiale şi impozitate”, afirmă democraţii.

„Cu regret, dublarea până la 20% a TVA-ului în acest sector va avea un impact negativ: domeniul va reveni la activitatea „tenebră", când îşi ascund veniturile reale, plăţile la bugetul de stat ar putea să se diminueze, iar preţurile pentru aceste servicii să crească. Respectiv, ca urmare a acestei anti-reforme, toţi vor avea de pierdut: cetăţenii, în calitate de beneficiari ai acestor servicii, patronii şi angajaţii în industria HoReCa, dar şi bugetul de stat”, se mai spune în document.

Ministra Finanţelor, Natalia Gavriliţă, a anunţat o serie de măsuri pe care le va întreprinde în timpul apropiat instituţia pe care o conduce. Printre acestea se enumeră anularea tichetelor de masă şi anularea cotei de 10% la TVA pentru sectorul HoReCa, care va achita din nou 20% TVA şi nu 10%, precum stabilise Guvernul Filip, în 2018.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite