Actualitate

articolul anterior articolul urmator

Percheziţii la sediul PCCOCS, efectuate de procurori în dosarul Alexandr Stoianoglo

0
19 Oct 2021 00:37:35
Autor: Iurii Botnarenco

Procurorii anticorupţie au efectuat luni seara, 18 octombrie, percheziţii în birourile câtorva procurori ai Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS), în cadrul dosarului în care este vizat procurorul general suspendat şi aflat în arest la domiciliu, Alexandr Stoianoglo, informează IPN.

La ieşirea din sediul PCCOCS, procurorul de caz Victor Furtună a declarat pentru presă, că „au avut loc mai multe proceduri procesuale – mai concret: percheziţii”. El a precizat, că „au fost ridicate mai multe bunuri care urmează a fi examinate în cadrul cauzei penale: purtători materiali de informaţie, documente, acte şi aşa mai departe”.

Procurorul de caz Victor Furtună a refuzat să dezvăluie identitatea persoanelor şi ce acuzaţii li se aduc, pentru a respecta principiul prezumţiei nevinovăţiei. El a confirmat faptul că percheziţiile au avut legătură cu cauza penală intentată procurorului general suspendat Alexandr Stoianoglo.

Ulterior, aţi doi procurori care au efectuat percheziţiile, unul dintre care s-a prezentat ca fiind Petru Ermaliuc, procuror delegat în Procuratura Anticorupţie, au confirmat pentru presă, că s-au făcut percheziţii în biroul procurorului PCCOCS, Dumitru Răileanu. Ei au precizat, că percheziţiile s-au desfăşurat în prezenţa acestuia.

Procurorii au ieşit din sediul Procuraturii cu pachete negre, în care, după cum au specificat ei, s-ar afla mai multe acte, ridicate din birourile în care au fost efectuate percheziţiile.

În urma percheziţiilor, nicio persoană nu a fost reţinută.

După finalizarea percheziţiilor, procurorul din cadrul Procuraturii Generale Mariana Cherpec, responsabilă pentru comunicarea cu reprezentanţii mass-media, a declarat pentru IPN, că „pe acest caz cu reprezentanţii mass-media comunică doar procurorul de caz, desemnat de Consiliul Superior al Procurorilor. Procuratura Generală nu se implică şi nu poate da detalii despre percheziţiile efectuate”. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările