Actualitate

articolul anterior articolul urmator

Peste 300 de lucrători medicali din R. Moldova au fost infectaţi cu COVID-19

0
9 Apr 2020 11:21:37
Autor: Redacţia Adevărul

Bilanţul total al lucrătorilor medicali infectaţi cu COVID-19 în R. Moldova este de 317, printre care: medici - 86 de cazuri, asistenţi medicali - 108, felceri - 24, paramedici - 1, farmacişti - 6, personal auxiliar - 92 persoane.

Cei mai mulţi fiind angajaţii spitalului raional şi asistenţei medicale urgente din Soroca - 96, Ştefan Vodă - 46, Glodeni - 20. 16 cazuri de infectare au fost confirmate rândul angajaţilor Spitalului Clinic Republican din Chişinău, iar 9 din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie. 

Numărul celor infectaţi cu COVID-19 în Republica Moldova continuă să crească alarmant. În total, numărul persoanelor infectate cu coronavirus a ajuns la 1.174.

Până la ora actuală, 50 de pacienţi au fost vindecaţi, iar 28 de persoane, printre care trei medici şi patru cetăţeni din regiunea transnistreană, au decedat. 128 de pacienţi se află în stare gravă.

Situaţia este alarmantă în special în Soroca şi Ştefan Vodă, raioane aflate în carantină, unde în total au fost înregistrate 312 de cazuri de COVID-19. Nici Chişinăul nu stă mai bine la acest capitol - 402 de cazuri de COVID-19.

Din 1.174 de cazuri de COVID-19 confirmate în R. Moldova, în 116 de cazuri este vorba despre importul de COVID-19 (Italia, Marea Britanie, Franţa, Elveţia, Ucraina, Rusia, România, Germania, Belarus şi Cehia). În 1.058 de cazuri vorbim de transmitere locală. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii