Poliţia spune că la protestul Maiei Sandu s-au adunat 700 de cetăţeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
protest chisinau

Poliţia a comunicat că la protestul organizat de preşedintele ales, Maia Sandu, în faţa Parlamentului s-au adunat 700 de persoane. Poliţia a menţioant că, la moment, este sistată circulaţia rutieră pe Bulevardul Ştefan cel Mare, tronsonul cuprins între străzile Maria Cebotari şi str. M.Bănulescu Bodoni.

„Solicităm tuturor cetăţenilor să manifeste înţelegere faţă de măsurile de ordine şi siguranţă publică şi să respecte Legea.

În legătură cu protestele care vor avea loc astăzi, 3 decembrie, în faţa Parlamentului RM, Poliţia va asigura ordinea publică, circulaţia rutieră, precum şi va monitoriza regulile de prevenire a infectării cu virusul COVID-19”, se spune într-un comunicat de presă al Poliţiei.

În acest context, oamenii legii solicită atât participanţilor la proteste, cât şi tuturor cetăţenilor să manifeste înţelegere faţă de măsurile de ordine şi siguranţă publică, să respecte Legea şi indicaţiile forţelor de ordine pentru ca acţiunile să se desfăşoare în condiţii optime.

De asemenea, pentru a evita răspândirea virusului COVID-19, precum şi pentru a nu pune în pericol sănătatea şi siguranţa persoanelor din comunitate, Poliţia îndeamnă participanţii la protest să respecte distanţa socială şi echiparea corespunzătoare cu măşti.

Amintim că, potrivit Hotărârii nr. 35 din 27 noiembrie curent a Comisiei Naţionale Extraordinare de Sănătate Publică, pe întreg teritoriul ţării, este declarată stare de urgenţă în sănătate publică, până la 15 ianuarie 2020.

Sute de oameni s-au adunat în faţa Parlamentului de la Chişinău joi, 3 decembrie, la solicitarea preşedintelui ales, Maia Sandu. Manifestanţii protestează faţă de iniţiativa deputaţilor lui Igor Dodon prin care se doreşte reducerea atribuţiilor noului preşedinte. Mai exact, socialiştii vor să transfere Serviciul de Informaţii şi Securitate din subordinea Preşedinţiei, în subordinea Parlamentului.

 

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite