Poliţist din Chişinău, prins cu mită de CNA. Ar fi încercat să muşamalizeze un dosar de violenţă domestică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ofiţer CNA
Ofiţer CNA

Un ofiţer de sector al Inspectoratului de Poliţie Ciocana a fost reţinut luni, 14 februarie, de ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie într-un dosar de corupere pasivă. Acesta ar fi estorcat 200 de euro de la un bărbat din Bubuieci pentru a nu-i porni dosar penal pentru violenţă domestică.

Potrivit materialelor cauzei, ofiţerul de sector ar fi avut în gestiunea sa materiale, în cadrul cărora era examinată pretinsa violenţă în familie, comisă de către un bărbat din Bubuieci. Examinând faptele la faţa locului, poliţistul ar fi negociat cu bănuitul muşamalizarea cazului. În denunţul său, bărbatul a invocat pretinderea de mită, în sumă de 200 de euro, de către poliţist în schimbul neînceperii urmăririi penale.

În baza informaţiilor recepţionate, CNA şi procurorii anticorupţie au iniţiat o cauză penală pentru corupere pasivă. Săptămâna trecută, sub controlul CNA, denunţătorul a transmis jumătate din suma pretinsă, iar astăzi, angajatul Poliţiei a fost reţinut pentru 72 de ore şi plasat în izolatorul CNA.

Acţiunile poliţistului sunt examinate în conformitate cu prevederile art. 324 Cod penal – coruperea pasivă. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă închisoare de la 5 la 10 ani cu amendă, în mărime de la 6000 la 8000 unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 7 la 10 ani.

Potrivit Raportului CNA pentru anul 2021, 61 de poliţişti au fost cercetaţi penal pentru fapte de corupţie şi conexe. În anul curent, acesta este al treilea poliţist, reţinut de CNA şi procurori.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite