Precizări privind acordarea zilelor libere moldovenilor care se vaccinează

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vaccinare - pixabay

Persoana care se vaccinează contra COVID-19 îşi poate lua două zile libere de la muncă. Este vorba despre ziua în care îşi administrează vaccinul şi ziua imediat următoare. Câte două zile se acordă pentru fiecare doză de vaccin, transmite IPN.

Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale precizează că, întrucât vaccinarea în Republica Moldova nu are caracter obligatoriu, zilele libere se acordă la cererea salariatului. Pentru a solicita zile libere, angajatul depune o cerere la locul de muncă, iar ulterior prezintă certificatul de vaccinare.

Salariul achitat de către patron salariatului pentru zilele libere de vaccinare se compensează din bugetul de stat prin transferarea la contul direct al angajatorului. Solicitarea de compensare se face prin completarea unui formular disponibil în ghişeul unic, raportare.gov.md, elaborat şi aprobat de Serviciul Fiscal de Stat.

În cazul în care salariatul s-a vaccinat în perioada concediului de odihnă anual, concediului neplătit, concediului medical sau studiilor, ţinându-se cont de scopul urmărit prin acordarea zilelor libere pentru vaccinare, acesta nu poate solicita suplimentar zile libere.

Totodată, în cazul în care ziua vaccinării sau ziua imediat următoare este zi de repaus sau de sărbătoare nelucrătoare, angajatorul este obligat să acorde salariatului vaccinat zi liberă plătită în ziua lucrătoare imediat următoare după ziua de repaus sau de sărbătoare.

Salariatul nu are dreptul să solicite alipirea acestor zile libere la concediul de odihnă anual sau în altă perioadă.

Autorităţile precizează că scopul acordării zilelor libere pentru vaccinare este minimizarea sau evitarea evenimentelor de reacţii adverse post-imunizare, care se înregistrează, de regulă, în ziua vaccinării sau în a doua zi după administrarea vaccinului.

Potrivit MMPS, cuantumul compensaţiei transferate patronilor pentru două zile libere acordate salariaţilor pentru vaccinare nu poate depăşi 450 lei per zi. În cazul în care salariul salariatului este mai mare decât 450 lei, angajatorul este în drept să achite salariul mediu a persoanei calculat în modul stabilit de Guvern, pentru o zi lucrătoare, însă statul va compensa doar 450 de lei. Salariul mediu pe zi achitat pentru zilele de vaccinare reprezintă venituri impozabile şi se declară prin darea de seamă în modul stabilit de legislaţia în vigoare (IPC 21), pentru luna în care a fost achitat.

Compensaţia de 450 lei rambursată din bugetul de stat nu se mai declara repetat ca venit impozabil, dat fiind faptul că a fost declarată pentru luna în care a fost achitată, fiind aplicate impozitele aferente salariului.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite