Precizări privind nerecunoaşterea de către Israel a diplomelor universităţilor de medicină din R. Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPN
FOTO IPN

Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova informează că nu a primit nicio înştiinţare oficială referitor la condiţiile noi privind recunoaşterea actelor de studii ale absolvenţilor din Israel care au studiat medicina în afara ţării. USMF precizează că s-a informat despre aceasta de pe site-ul Ministerului Sănătăţii al Israelului.

Precizările vin în contextul materialelor jurnalistice apărute în presa internaţională şi locală, în ultimele trei zile, privind nerecunoaşterea de către Statul Israel a diplomelor medicilor eliberate de universităţile de medicină din fostele ţări-membre ale URSS, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă al USMF se menţionează că, în luna decembrie 2018, scandalul diplomelor false în Israel a fost mediatizat masiv prin toate canalele mass-media locale, aducând învinuiri grave Universităţii, fără a prezenta dovezi. „Acest fapt a dezinformat publicul şi a denigrat atât imaginea ţării, cât şi a Universităţii. Au fost difuzate informaţii eronate cu titluri defăimătoare şi acuzatoare privind implicarea USMF „Nicolae Testemiţanu” în anumite scheme frauduloase, fără a aduce probe concludente. Mai mult ca atât, autorii materialelor au postat secvenţe video cu imagini ale Universităţii şi, nemijlocit, cu absolvenţi şi actuali studenţi internaţionali ai USMF „Nicolae Testemiţanu”, astfel fiind prejudiciată demnitatea acestora şi, implicit, prestigiul instituţiei”, se spune în comunicat.

USMF se adresează jurnaliştilor cu solicitarea şi cu recomandarea de a se documenta şi de a difuza informaţii veridice, respectând prevederile Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova. Instituţia dă asigurări că, imediat ce va fi informată oficial cu privire la decizia autorităţilor israeliene, Universitatea va emite un comunicat de presă în acest sens.

Universitatea menţionează că nici după pronunţarea deciziei Comisiei interministeriale, care nu a constatat încălcări în procesul de studii al studenţilor internaţionali la USMF, unii reprezentanţi ai mass-media nu au dezminţit şi nu au rectificat informaţiile nefondate publicate anterior. În temeiul unei decizii emise pe 20 ianuarie de Consiliul Audiovizualului, USMF „Nicolae Testemiţanu” solicită rectificarea titlurilor denigratoare şi a informaţiilor eronate.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite