Actualitate

articolul anterior articolul urmator

Primarul din Merenii Noi a ajuns la spital după ce a fost depistat inconştient în casă

0
22 Jan 2021 14:07:52
Autor: Iurii Botnarenco
FOTO simbol SURSA IPN
FOTO simbol SURSA IPN

Primarul satului Merenii Noi, din raionul Anenii Noi, Andrei Druzi, a ajuns la spital după ce a fost depistat inconştient în locuinţă. S-a constatat că persoane necunoscute au încercat să-i incendieze uşa de la intrarea în apartament.

Contactat de IPN, ofiţerul de presă al Inspectoratului de Poliţie Anenii Noi, Olesea Gherman, a declarat că poliţia a fost sesizată după miezul nopţii. A fost declanşată o cercetare penală pentru a stabili circumstanţele cazului şi persoanele implicate.

Edilul a fost transportat la spital, iar viaţa lui este în afara oricărui pericol. Vecinii le-au spus poliţiştilor că, din data de 18 ianuarie, primarul se afla în greva foamei.

Partidul Politic Partidul Nostru, pe listele căruia Andrei Druzi a fost ales primar, anunţa acum câteva zile că greva foamei este în semn de protest faţă de „fărădelegile comise de consilierii locali”. „Andrei Druzi acuză aleşii locali de blocarea tuturor iniţiativelor sale, pentru a-i sabota activitatea şi, într-un final, pentru a-l discredita în faţa sătenilor, care şi-au dat votul pentru el la alegerilor locale din 2019”, preciza PPPN.

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările