Procesul educaţional din Chişinău ar putea reveni la condiţii de activitate obişnuită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
elev

Primăria municipiului Chişinău va analiza posibilitatea reluării procesului educaţional în instituţiile de învăţământ municipal în condiţii de activitate obişnuită. Subiectul a fost discutat, luni, în cadrul şedinţei operative a serviciilor Primăriei, transmite IPN.

Viceprimarul de ramură, Angela Cutasevici, a declarat că la adresa Comisiei Naţionale Extraordinare de Sănătate Publică şi Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării au fost înaintate câteva demersuri privind revederea anumitor aspecte din instrucţiuni. „Sperăm să fie luate în calcul şi, posibil, să se intervină pe anumite momente care vor îmbunătăţi situaţia. În grădiniţe, cu siguranţă, lucrul acesta se va întâmpla”, a spus viceprimarul.

Conform datelor prezentate la şedinţă, 106 elevi, 74 de cadre didactice şi 20 de cadre nedidactice din cele 147 de instituţii de învăţământ primar şi secundar au contractat noul coronavirus. În regim de carantină sunt 48 de clase din 23 de instituţii. Primăria Chişinău reiterează apelul către părinţii să respecte măsurile de profilaxie a infecţiei COVID-19, recomandate de autorităţi: să examineze copii şi să le efectueze termometria, dimineaţa. În cazul în care copilul are febră, durere în gât, eliminări nazale, dureri de cap sau tuse, să-l reţină la domiciliu.

Autorităţile municipale mai informează că de astăzi, 21 septembrie, elevii din clasele primare şi cele gimnaziale revin la regimul obişnuit de alimentaţie, cu prezenţa la cantină şi bucate calde. Săptămâna trecută, în 65 de instituţii din ciclul primar şi secundar a fost organizată hrana la pachet.  

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite