Procuratura Anticorupţie nu va cerceta penal pretinsa cumpărare a funcţiei de procuror general în 2009

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPN
FOTO IPN

Procuratura Anticorupţie a dispus neînceperea urmăririi penale pe faptul informaţiilor şi declaraţiilor apărute în presă privind tranzacţionarea funcţiei de procuror general în anul 2009 în schimbul sumei de două milioane de euro. Motivul este „lipsa faptului infracţiunii de corupere activă şi pasivă”. O ordonanţă în acest sens a fost emisă la  mijlocul lunii ianuarie.

Într-un răspuns pentru IPN, Procuratura Anticorupţie menţionează că în cadrul investigaţiilor desfăşurate „nu au fost administrate probe care ar fi servit la constatarea unei bănuieli rezonabile cu privire la comiterea acestor infracţiuni. În acest sens, fiind audiate toate persoanele pretins a avea informaţii despre obiectul investigaţiilor, faptul coruperii negăsindu-şi confirmare”.

Decizia PA poate fi contestată în ordine ierarhică la procurorul anticorupţie şi ulterior, la judecătorul de instrucţie.

Demersul prin care a fost solicitată verificarea informaţiilor privind tranzacţionarea funcţiei de procuror general în anul 2009 a fost înaintat la PA de către deputatul Fracţiunii PAS Blocul ACUM, Radu Marian, la mijlocul lunii decembrie, anul 2019. La puţin timp, PA a iniţiat un proces penal.

Solicitat de IPN pentru o reacţie, deputatul a menţionat că decizia Procuraturii Anticorupţie ridică mari semne de întrebare. „Nu este clar pe cine au audiat, dar cel mai probabil nu l-au audiat pe principalul protagonist de atunci - actualul fugar Vlad Plahotniuc. Şi atunci cum poţi să închizi urmărirea penală fără sa îl audiezi pe principalul suspect? Este o abordare cel puţin superficială”, a declarat Radu Marian. El susţine că va depune un nou demers prin care va cere lista celor audiaţi în acest caz, iar ulterior va contesta decizia în ordine ierarhică.

Interpelarea deputatului către Procuratura Anticorupţie a avut loc după ce fostului premier, Vlad Filat, a declarat în cadrul unui interviu la o emisiune TV, în luna iulie, că funcţia de procuror general a fost vândută pentru două milioane de euro de către fostul lider al Alianţei „Moldova Noastră”, Serafim Urechean, lui Vlad Plahotniuc. Atunci, la 7 octombrie 2009, procuror general a fost numit Valeriu Zubco.

https://www.ipn.md/ro/pa-nu-va-cerceta-penal-pretinsa-cumparare-a-functiei-7965_1071201.html

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite