Actualitate

articolul anterior articolul urmator

Procuratura Generală şi Ministerul Afacerilor Interne au fost sesizate după ce un prezentator TV a fost ameninţat

0
24 Apr 2014 14:09:10
Autor: Adevărul Moldova
Prezentatorul TV Anatol Durbală ar fi fost ameninţat de Renato Usatîi după o ediţie a emisiunii „Ora de ras“ Foto: Jurnal.md
Prezentatorul TV Anatol Durbală ar fi fost ameninţat de Renato Usatîi după o ediţie a emisiunii „Ora de ras“ Foto: Jurnal.md

Organizaţiile neguvernamentale de media cer Ministerului Afacerilor Interne şi Procuraturii Generale să investigheze şi să elucideze cazul de ameninţare a moderatorului emisiunii „Ora de Ras” de la postul Jurnal TV, Anatol Durbală.

Cazul de ameninţare în legătură cu activitatea profesională a fost semnalat pe un site de socializare de către colegul său de platou, editorialistul Constantin Cheianu, transmite IPN.

ONG-urile de media au semnat declaraţia în care solicită organelor de drept să ancheteze cazul de ameninţare semnalat de Constantin Cheianu pentru a stabili veridicitatea ameninţărilor la adresa moderatorului emisiunii „Ora de Ras”, Anatol Durbală, iar dacă semnalul se va adeveri, persoana vinovată să fie pedepsită conform normelor legale în vigoare. Totodată, se cere ca rezultatele investigaţiei să fie făcute publice.

Declaraţia a fost semnată de Centrul pentru Jurnalism Independent, Asociaţia Presei Independente, Asociaţia Presei Electronice, Comitetul pentru Libertatea Presei, Centrul Tânărului Jurnalist din Moldova, Centrul de Investigaţii Jurnalistice, Asociaţia Telejurnaliştilor Independenţi şi Centrul „Acces-info”.

Recent, Constantin Cheianu a postat un mesaj pe un site de socializare, prin care anunţă că Anatol Durbală, co-moderatorul emisiunii „Ora de Ras”, ar fi fost telefonat în timpul nopţii de către Renato Usatîi, omul de afaceri care de curând a devenit lider al unui partid politic. Renato Usatîi l-ar fi înjurat şi l-ar fi ameninţat pe Anatol Durbală, declarându-se nemulţumit de felul cum a fost prezentat în timpul emisiunii din 20 aprilie.

Semnatarii declaraţiei menţionează că emisiunile de satiră politică, chiar dacă nu sunt un gen jurnalistic primar, totuşi sunt o componentă indispensabilă în educarea unui spirit critic sănătos în societate. În consecinţă, interferenţa în activitatea autorilor unor asemenea emisiuni este inadmisibilă. În cazul în care o persoană vizată de emisiunile umoristice se simte lezată, este recomandabil să apeleze la Consiliul de Presă şi să se abţină de la astfel de gesturi de comunicare directă cu autorii emisiunii, care pot fi interpretate ca tentativă de imixtiune în activitatea lor profesională sau chiar ca ameninţare la adresa acestora.

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările