Procuror trimis în judecată pentru abuz de serviciu şi fals în acte publice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Craioveanul a câştigat în instanţă procesul

Un procuror din Glodeni, învinuit de abuz de serviciu şi fals în acte publice, a fost trimis în judecată. În urma investigaţiilor s-a stabilit că procurorul, având în procedură un dosar penal în privinţa unei persoane învinuite de escrocherie, a comis mai multe încălcări profitând de situaţia de serviciu, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Procuraturii Anticorupţie.

Potrivit concluziilor raportului de expertiză judiciară, semnăturile din dreptul numelor avocatului şi a învinuitului de pe mai multe acte procesuale, precum ordonanţa de punere sub învinuire, procesul-verbal de audiere a învinuitului etc., întocmite de procuror pe cauza pe care o gestiona, nu le aparţineau acestora, ci au fost făcute de către o altă persoană. Iar apărătorul şi clientul lui nici nu ar fi participat la acţiunile procesuale respective.

Procurorul nu-şi recunoaşte vina, fiind eliberat din serviciu. Cauza penală a fost expediată pentru examinare în fond la Judecătoria Drochia, sediul Glodeni, pe rolul căreia se mai află o cauză penală pe numele aceluiaşi procuror, pentru neglijenţă în serviciu.

Dacă instanţa îl va găsi vinovat, acesta riscă amendă de la 1.350 până la 2.350 de unităţi convenţionale sau închisoare de la 2 la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii pe un termen de la 5 la 10 ani.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite