Prodecana facultăţii de Jurnalism de la Universitatea de Studii Europene din Repubica Moldova, reţinută de CNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ofiţerii CNA FOTO simbol
Ofiţerii CNA FOTO simbol

Prodecana facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării din cadrul Universităţii de Studii Europene din Moldova a fost reţinută marţi, 15 iunie, în urma unui denunţ depus de o studentă. Potrivit declarantei, lectorul universitar i-ar fi cerut 3.000 de lei (circa 150 de euro) pentru o promova la examenul final şi anume susţinerea tezei de licenţă.

În denunţul recepţionat, studenta a declarat că urma să susţină teza de licenţă, dar că la verificarea acesteia prodecana s-a arătat nemulţumită de calitatea materialului prezentat. Ca să o ajute să promoveze examenul, femeia i-ar fi propus o teză deja scrisă în schimbul a 3.000 de lei. Ca să evite transmiterea directă a banilor, suspecta i-a sugerat studentei să-i achite una din ratele creditului (3.000 de lei), contractat de aceasta pentru cumpărarea unui telefon cu preţul de aproximativ 28.000 de lei. 

Pentru documentarea cazului a fost deschisă o anchetă, iar în procesul investigaţiilor a fost urmărită achitarea creditului la una din instituţiile de microcreditare din capitală. Astăzi, prodecanei i-a fost adusă la cunoştinţă ordonanţa de bănuit, ulterior fiind reţinută pentru 72 de ore. Aceasta este bănuită de trafic de influenţă.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite