Reacţia Poliţiei de Frontieră la protestul transportatorilor organizat în vama Leuşeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
x

Poliţia de Frontieră a comunicat că protestul transportatorilor, organizat în seara de joi, 6 august, la vama Leuşeni, este calificat „ca unul ilegal”, iar blocajul accesului în punctul de trecere Leuşeni „crează neînţelegeri din partea altor cetăţeni aflaţi în trafic”.

„Mai mult ca atât, majoritatea din manifestanţi prestează servicii ilegale de transport, activităţile cărora au fost constatate de însăşi autorităţile statelor europene, iar acest fapt taxează Republica Moldova pe plan internaţional. În acest sens, solicităm persoanelor în cauză de a debloca traseul şi de a desfăşura protestul în mod paşnic în locuri care nu ar deranja circulaţia transfrontalieră”, se spune într-un comunicat de presă al Poliţiei de Frontieră.

Poliţia de Frontieră susţine că la ieşirea din Republica Moldova, poliţiştii de frontieră verifică doar actele de călătorie, efectuează termometria pentru a se asigura că persoanele nu prezintă simptome de infecţie Covid-19, precum şi dacă nu cad sub incidenţa regimului de autoizolare 14 zile. 

„Verificările riguroase sunt efectuate pe partea română, unde reiterăm recomandarea ca înainte de a planifica călătoria să se informeze din surse oficiale despre regulile şi restricţiile impuse în perioada de pandemie la intrarea într-un stat UE. La fel, Poliţia de Frontieră susţine cu fermitate că nu va admite orice tip de ilegalitate la frontieră, inclusiv trafic ilicit de pasageri şi acele acumulări ilicite de taxe”, a mai comunicat Poliţia de Frontieră.

Zeci de transportatori au blocat drumul de acces către vama Leuşeni, în seară de joi, 6 august. Şoferii de microbuze sunt nemulţumiţi că nu pot intra în UE în baza paşaportului biometric moldovenesc. Aceştia se simt discriminaţi că tranzitarea României este permisă doar cu paşaportul român, pe care mulţi dintre ei nu-l deţin. De asemenea, aceştia susţin că ANTA îi hărtuieşte şi nu le permite să activeze în regim normal.

Transportatorii se plâng că nu mai au bani pentru a-şi hrăni familiile şi cer să le fie permis să lucreze.

Autorităţile române au actualizat lista ţărilor din zona galbenă, iar Republica Moldova rămâne inclusă în această listă. Acest fapt înseamnă că, începând cu 3 august, cetăţenii care intră în România din Republica Moldova vor fi în continuare obligaţi să stea 14 zile în carantină.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite