Reacţia preotului care a fost criticat după ce a făcut un selfie cu o bătrână aflată pe patul de moarte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
x

Preotul Ghenadie Valuţa susţine că este victima unei campanii de denigrare promovate de către „forţele şi mentalităţile prohomosexuale susţinute de duhovnicul acestora de la Ghidighici”. În opinia sa, scandalul care a apărut în spaţiul online după ce a publicat o fotografie cu o bătrână a fost intenţionat umflat pentru a-i denigra imaginea.

Într-o conferinţă de presă la IPN, preotul a afirmat că „minorităţile sexuale au distorsionat mesajul la fotografie şi au virusat spaţiul online şi cel mediatic cu ideea că bunica moare, iar părintele îşi face selfie cu aceasta”.

Preotul susţine că poza de la care a pornit scandalul a fost făcută pentru a împărtăşi cu alţi credincioşi bucuria pe care o aduce credinţa şi lucrurile sfinte în viaţa bătrânei. Aceasta şi-a dat acordul pentru a fi fotografiată şi a fost informată că fotografia dată va fi trimisă şi la alte persoane pentru a le arăta credinţa şi bucuria acesteia de a trăi.

Preotul susţine că, imediat ce a văzut reacţia negativă la această fotografie, a fost şi a vorbit cu fiica şi cu fiul femeii, şi-a prezentat scuzele pentru situaţia creată. Cu toate acestea, copiii bătrânei au fost instigaţi de către „forţele netradiţionale” la răzbunare. În cele din urmă, copiii femeii au depus o plângere la poliţie şi au acceptat să discute acest subiect la o emisiune televizată şi astfel toată ţara a aflat despre  situaţie.

Ghenadie Valuţa susţine că vina sa este că, atunci când a plasat fotografia cu bătrâna, nu a anticipat acţiunile „forţelor oponente”. Preotul a mai spus că expresia „bătrână aflată în gura morţii” din mesajul la fotografie a avut sens metaforic.

Mihai Balica, ajutorul preotului Ghenadie Valuţa, a menţionat că toată această campanie şi acuzaţiile lansate sunt nefondate. Iar interpretările şi comentariile preotului Maxim Melinte au fost pentru a se răzbuna pe Ghenadie Valuţa, deoarece cel din urmă a participat la şedinţa când preotul de la Ghidighici a fost oprit din slujire. Mihai Balica susţine că fiul bătrânei face parte din Partidul Şor şi că acest partid, ca şi activiştiii LGBT, sunt finanţaţi de către Statele Unite ale Americii şi alte state din occident. Mihai Balica a mai spus că aceştia au primit indicaţii ca să depună plângere la poliţie.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite