Rep. Moldova. Şoferii care îşi uită permisul acasă nu vor mai fi amendaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO simbol
FOTO simbol

Guvernul a aprobat un proiect de modificare a Legii privind siguranţa traficului rutier şi a Codului Contravenţional. Printre nouţi este şi faptul că şoferii nu vor mai fi amendaţi dacă nu deţin asupra sa permisul de conducere. Condiţia este să poată prezenta un act de identitate valabil pe numele său, transmite IPN.

Ministrul afacerilor interne, Ana Revenco, a comunicat că, la perfectarea dreptului de a conduce vehicule, se exclude testul psiho-fiziologic.

MAI urmăreşte implementarea conceptului şi noţiunii de „drept de a conduce vehicule”, prin divizarea acesteia de noţiunea de „permis de conducere”, fapt care ulterior va permite preluarea unor practici internaţionale privind implementarea „permiselor de conducere electronice”.

Acelaşi proiect prevede preluarea unor practici în privinţa persoanelor care deţin permise de conducere eliberate de către autorităţile altor state şi care îşi stabilesc domiciliul sau reşedinţa pe teritoriul Republicii Moldova.  Astfel, se limitează până la 12 luni termenul de a conduce a vehiculelor pe teritoriul ţării în baza acestor permise.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite