Rep. Moldova. Asigurarea auto obligatorie va putea fi procurată online de la asigurator

0
Publicat:
Ultima actualizare:
asigurare auto rca foto shutterstock

Asigurarea auto obligatorie (RCA) va putea fi procurată online, direct de la asigurator. Cu o iniţiativă legislativă în acest sens au venit deputaţii Partidului Acţiune şi Solidaritate. Potrivit lor, intrarea în vigoare a acestui proiect de lege va duce şi la ieftinirea serviciului RCA.

„Este greu de imaginat că în Republica Moldova, în acest moment, acest lucru nu este posibil din punct de vedere legal. Proiectul va repara această greşeală. Totodată, ne aşteptăm ca iniţiativa să ducă şi la ieftinirea acestui serviciu. În prezent, costul final achitat de consumatori conţine şi o parte, circa 30%, care rămâne la intermediari. Consumatorul trebuie să aibă dreptul să meargă direct la compania de asigurare şi să achiziţioneze acest serviciu”, a declarat deputatul Dumitru Alaiba într-o conferinţă de presă.

Deputatul Victor Spînu susţine că Republica Moldova trebuie să devină atractivă pentru cetăţeni, investitori şi oaspeţii ei. „Avem obligaţia de a implementa cele mai bune soluţii existente pe piaţă, pentru a deveni competitivi la nivel global”, a mai spus parlamentarul.

Potrivit lui, agenda digitală naţională conţine acţiuni importante de transformare digitală a sectoarele strategice a economiei. Astfel, serviciile publice trebuie să devină mai prietenoase şi disponibile atât pentru cetăţenii din ţară, cât şi pentru cei de peste hotare.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite