Republica Moldova a ajuns prada vânătorilor de comori. Vezi VIDEO!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De doi ani avem o lege care ne protejează patrimoniul istoric. Siturile continuă să fie devastate însă de arheologi neautorizați. Până acum, niciunul n-a fost pedepsit.

Acum câteva săptămâni, la Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie au fost expuse mai multe piese din marmură din epoca romană, secolele I-III. Istoricii susţin că sculpturile, care reprezintă bărbaţi şi femei din acea perioadă, au o valoare deosebită şi că anterior muzeul nu a mai avut astfel de obiecte.

HOŢIE „DIPLOMATICĂ"

Şi mai deosebită este povestea acestora, care rămâne o enigmă pentru vizitatori. Acum câţiva ani, obiectele au fost descoperite pe Aeroportul din Amsterdam, Olanda. Arheologii presupun că piesele au fost găsite în timpul unor săpături neautorizate, ulterior fiind scoase ilegal din ţară, prin poşta diplomatică.

Stolniceniul, „mecca" arheologilor români

„Cel mai probabil, vestigiile provin din locurile unde au existat oraşe antice greceşti şi romane. Sunt absolut unice", afirmă Ion Tentiuc, şeful Sectorului Arheologie Antică de la Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie. Specialiştii nu cunosc cum a evoluat ancheta şi nici dacă a fost sau nu cineva pedepsit.

Între timp, o altă colecţie de obiecte din aur şi argint depistate de Poliţia din Germania ar putea fi expediată în Moldova. „Oamenii legii ne-au trimis scrisori ca să confirmăm că genunchierele, cotierele şi coifurile ar fi fost scoase din ţara noastră de către arheologii negri", mai spune Ion Tentiuc.

ECHIPAŢI CA LA CARTE

De cele mai multe ori, arheologii negri le-o iau înainte celor circa 50 de „colegi" de-ai lor care activează cu acte în regulă. Alteori, ei caută disperaţi comori după ce specialiştii au făcut primele săpături. „Îi întâlnesc des aici, în pădure, la cea mai mare cetate din sud-estul Europei ce datează din secolele IV-III î.Hr. Îi alung de fiecare dată. Se vede că sunt băieţi de la Chişinău, cu gâtul gros", ne-a povestit pădurarul Gherghe Curnişi, de la Stolniceni, Hânceşti.

Click aici să vezi VIDEO realizat de vânătorii de comori:

Cine sunt cei care caută disperat comori? De cele mai multe ori, ei sunt echipaţi cu detectoare de metale care ajung să coste câteva mii de euro, au maşini performante şi sunt cei mai fideli cititori ai monografiilor scrise de către istorici. Mai mult, aşa-zişii arheologi se laudă cu tot ce găsesc pe diferite pagini de internet. De exemplu, moldovamap.ru este una dintre platformele unde aceştia îşi împărtăşesc experienţele, îşi dau sfaturi sau caută să vândă obiectele găsite.

„Nu am mai văzut aşa dezastru! Anterior, aproape toţi care făceau săpături îşi astupau gropile. În ultimul timp, prin păduri sau pe câmpuri, ai impresia că mergi pe un «landşaft de lună». Ce generaţie!", se indignează unii pe forumuri.

„Ei au cea mai performată tehnică, în timp ce instituţiile de profil nu deţin măcar un detector de metale. Aceşti aşa-zişi arheologi scot piesele selectiv, distrugând siturile. Apoi duc obiectele peste hotare. De cele mai multe ori în spaţiul CSI, pentru că e mai simplu", explică Ion Tentiuc.

Click aici să vezi VIDEO realizat de vânătorii de comori:

Arheologii negri discută deschis despre „afacerile" lor, chiar dacă Parlamenul a adoptat în 2010 Legea privind protejarea patrimoniului arheologic, care urma să contracareze fenomenul. „Nu cunoaştem să fi fost pedepsit cineva, deşi în ultimii ani au fost devastate sute de situri arheologice. Fără măsuri prompte nu vom putea contracara acest fenomen care a luat amploare", susţine Vlad Vornic, directorul Agenţiei Naţionale Arheologice, creată recent.

FEBRA AURULUI

Angajaţii instituţiei vor organiza săptămâna viitoare seminare pentru poliţişti unde le vor vorbi despre săpăturile ilegale, dar şi normele legale în domeniu.
„Nici până astăzi nu avem un mecanism de aplicare a legii. Cum să funcţioneze? Aceşti «arheologi» se gândesc doar la agoneseală. Secole la rând, goana după aur a luat minţile multor oameni. Oricine are un detector de metale visează că va găsi comoara faraonului", comentează Mihai Ciocanu, proprietarul unui magazin de antichităţi.

Indiana Jones din întâmplare

Potrivit legii, utilizarea detectoarelor de metale este permisă numai în scopuri de cercetare ştiinţifică, în baza unei autorizaţii de la Ministerul Culturii. Unii oameni ajung din întâmplare în rolul celebrului Indiana Jones. „Venise la noi un bărbat a cărui nevastă e plecată demult în Italia. Femeia i-a cumpărat un detector ca să aibă ocupaţie. Așa că el umblă și caută comori, fără să înţeleagă că-i ilegal", povestește Ion Tentiuc.

Citește cele mai importante știri din Republica Moldova pe Adevarul.md

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite