Actualitate

articolul anterior articolul urmator

Republica Moldova şi Brexit-ul

9
27 Jun 2016 13:00:19
Răzvan Voncu

Unul dintre aspectele cele mai comice ale comentariilor post-Brexit îl reprezintă mârâielile la adresa Uniunii Europene pe care au început să le lanseze, peste Prut, diverşi agitatori antieuropeni.

Aceasta, deoarece, dacă deocamdată nu e deloc limpede ce va urma, în Europa, dar mai ales în Marea Britanie, un lucru e cert: alde Dodon nu are nimic de spus în legătură cu asta.

Sä ne înţelegem: Brexit este o afacere a Uniunii Europene, între Marea Britanie şi celelalte 27 de state componente ale Uniunii. Marea Britanie este membră a Pieţei Comune din 1973 şi a Uniunii Europene din 1993. Deşi nu este membru fondator, ca una dintre primele trei economii europene, ca stat fondator al NATO şi, totodată, membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, Marea Britanie a fost una din ţările cele mai importante ale UE. A contribuit mult la bugetul Uniunii şi a beneficiat la fel de mult de pe urma uriaşei pieţe comune a UE, care i-a permis, în anii '80-'90, să surmonteze cu succes deficienţele unei economii învechite, necompetitive, şi să se reinventeze ca mare putere financiară.

Ca atare, Marea Britanie are tot dreptul să îşi pună problema statutului ei în UE (sau în afara ei), iar restul Uniunii, regretând decizia de ieşire, să o respecte.

Dar "zbuciumaţii" şi "dodonii" nu au acest drept, de a susţine puncte de vedere extrem de critice la adresa Europei. Nu numai din cauză că nu au contribuit cu absolut nimic valoros la cultura şi civilizaţia europeană, şi cu atât mai puţin la construcţia Europei Unite. Pe care, de fapt, nici nu o înţeleg.

Criticile post-Brexit ale anti-europenilor de la Chişinău, ca şi retorica apocaliptică la adresa UE (ridicolă, căci Uniunea va surmonta criza), sunt nule şi neavenite din cauza poziţiei pro-sovietice pe care o conţin. Cei care spun că, decât să intre într-o Uniune Europeană care, după mintea lor, s-ar destrăma, Republica Moldova mai bine ar participa la un remake al defunctei URSS, se fac că uită care este diferenţa esenţială dintre UE şi URSS. Nu numai că UE nu se va destrăma în urma Brexit (aşa cum s-a destrămat URSS în 1991), dar plecarea Marii Britanii, dacă se va produce, nu va genera nici un război, nici un „conflict îngheţat".

Diferenţa dintre UE şi URSS ţine de natura profund democratică a construcţiei europene. Despărţirea de Marea Britanie se va face fără vărsare de sânge şi cu consecinţe cât mai puţine pentru cetăţeanul obişnuit, fără Transnistrii şi fără Găgăuzii.

E o diferenţă uriaşă, care ar trebui să-i facă pe dodonii pro-sovietici să tacă.

În realitate, Brexit-ul, dacă se va materializa, este o şansă nesperată pentru Basarabia. Care, dacă ar progresa mai rapid pe calea reformelor solicitate de Tratatul de asociere şi de negocierile de aderare, ar putea fi primită mai repede în UE, după ieşirea Marii Britanii. UE are interesul să îşi manifeste vitalitatea şi să îşi refacă amvergura strategică şi nu poate face asta decât prin noi extinderi. Din spaţiul ex-sovietic, singura care poate, deocamdată, spera la mai mult e tocmai Republica Moldova.

De asta se şi tem dodonii (pe Usatâi nu-l pun la socoteală, întrucât acum e mai preocupat de ce i s-a întámplat lui Ilan Shorr decât de Brexit).

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

9 Comentarii

Utilizator Adevărul
27.06.2016, 13:19:12

Comentariu considerat abuziv.

Semper Fidelis
27.06.2016, 13:45:47

In fine, reiau ideea ca NUD-istii(adica nastase, usatii si dodon) nu au nici dreptul si nici caderea sa-si dea cu parerea asupra viitorului UE. Cainii latra, caravana trece. De remarcat ura NUD-istilor(nastase, usatii si dodon) la adresa UE. Ura provenita din diferenta enorma dintre UE si uniunea lor vamala.

+4 (6 voturi)
Val Petru
27.06.2016, 14:52:05

"...Basarabia. Care, dacă ar progresa mai rapid pe calea reformelor solicitate de Tratatul de asociere şi de negocierile de aderare, ar putea fi primită mai repede în UE, după ieşirea Marii Britanii". Dvs, cititi ce scrieti? Nu realizati de enormitati debitati? Adica iese UK ca rezultat al unor presiuni care includ si admiterea in UE de noi membrii pe care nu-i considera "oportuni", meritorii etc., iar dvs. ii trageti cu sansa Moldovei de a fi primita...a MOLDOVEI?? Nu s-au saturat cei din UEul civilizat de cimpanzeii romani, ca vin mafiotii moldoveni sa puna ordine in comisiile europene si sa ridice standardele etice!!! Serios acum, sunt extrem de reduse sanse pentru Turcia si Ukraina sa mai intre vreodata in UE, ce sa mai vorbim de Moldova. Dar, hai sa-i amagim pe naivii de peste Prut, ca sa nu se zica ca nu produuceti content pentru blog...:((

-1 (7 voturi)
Tomescu Tom
27.06.2016, 15:29:53

Mai bine am face uniunea romaneasca...

+3 (7 voturi)
Feru Magdalena Valentina
27.06.2016, 17:58:27

Da,e o mare diferenta intre UE si URSS,s-a facut economic si nu cu tancul. Insa si UE si URSS au in comun pofta pentru economia centralizata si planificata,excesul de reglementare ,conducerea prin directive si birocratia. De aceea UE este singurul bloc economic care stagneaza de 10 ani si daca va continua cu modelul economic centralizat si incorsetat monetar de catre Banca Centrala,va stagna in continuare in cel mai bun caz. Ma asteptam daca tot e vremea referendum-urilor sa propuneti concomitent referendum pentru uniune in Romania si Republica Moldova. Am asteptat 26 de ani un semn de incurajare din partea UEsau NATO,nu a venit, nici nu avem motive sa credem ca va veni- daca dorim unirea va trebui sa o facem fara sprijin extern.

+2 (2 voturi)

Vezi toate comentariile (9)

Modifică Setările