Actualitate

articolul anterior articolul urmator

România şi Republica Moldova: se poate împerechea pungaşul şchiop cu beţiva cocoşată?

32
19 Jul 2015 20:24:56
George Damian

Vasile Ernu, Petru Negură şi Vitalie Sprînceană au deschis o discuţie despre ideea unionistă, Republica Moldova şi România. Încadrate ideologic ”la stânga”, contribuţiile celor trei autori au apărut în bloc şi merită a fi citite cu atenţie.

Primul lucru care mi-a atras atenţia a fost faptul că, deşi declarat ideologizate, articolele apărute aici au în realitate alte încărcături, balastul ideologic asumat trăgând cel mai puţin la cântar. Voi începe prin a încerca să descifrez textul avansat de Vitalie Sprînceană sub titlul ”Personal, sunt rece la ideea de unire şi o văd ca pe un proiect politic inutil”. Acest articol m-a surprins prin încărcătura emoţională negativă, prin persistentul gust amar cu iz de acreală permanentă care pare să domine papilele gustative ale autorului.

Aurolacii şi cerşetorii de la Gara de Nord

Proiectul unionist este văzut de Vitalie Sprînceană din perspectiva Gării de Nord din Bucureşti de acum 15-20 de ani - şocul ”populaţiei de aurolaci, persoane fără adăpost, cerşetori, colţuri urât mirositoare, plină de inşi care te puteau păcăli în 5 minute pentru a scoate un ban” - toate acestea i-au înfipt în retina autorului un ciob din oglinda Crăiesei Zăpezilor care, precum în basmul lui Andersen, i-a deformat felul în care vede întreaga Românie. (Nu mă pot abţine să nu mă întreb dacă nu cumva i-a şi prefăcut inima într-un sloi de gheaţă, precum s-a întâmplat în basmul amintit).
 
Tabloul României aşa cum o simte Vitalie Sprînceană după experienţele fără îndoială negative din Gara de Nord a Bucureştiului este completat de relatări despre o corupţie generalizată, vagoane neîncălzite şi menţionarea multor alte plăgi care cangrenează România, din păcate lăsate deoparte. Dacă ar fi să discutăm despre corupţie, mizerie şi vagoane neîncălzite punând faţă în faţă România şi Republica Moldova de azi este destul de limpede în ce parte ar înclina talgerul balanţei – însă ar fi o discuţie inutilă. Am senzaţia că Vitalie Sprînceană exact asta îşi doreşte, o discuţie în care să fie scoase la iveală cu tuşe cât mai groase bubele Republicii Moldova, cu atât mai mult cu cât remarcile negative ar veni de peste Prut. Cu românii vreţi să vă uniţi? Cu românii care spun despre voi că sunteţi o ţară de curve şi beţivi?
 
Nu în ultimul rând am fost surprins să văd că un text declarat ”de stânga” foloseşte imaginea aurolacilor şi cerşetorilor într-un context negativ, ceva nu se potriveşte aici. Dar de ajuns cu amăreala şi tristeţile lui Vitalie Sprînceană, concluzia este următoarea: România reală este aurolacă, cerşetoare şi mizeră, iar unioniştii de la Chişinău de la începutul anilor 90 nu au apucat s-o amuşine şi să-i simtă duhoarea aşa cum a făcut-o personal autorul citat. Întrebarea nerostită atârnă asupra acestui paragraf precum aromele din troleibuzele Chişinăului: cine ar vrea să se unească cu aurolacii?

Sfârşitul istoriei

În continuare, Vitalie Sprînceană statuează că proiectul unionist este văzut ca un leac universal valabil de susţinătorii din prima generaţie. Unioniştii consultaţi de autor au o viziune limitată, unirea fiind ”un ultim orizont al speranţelor, un fel de sfârşit şi mântuire a istoriei (ne lipseşte încă o analiză a unionismului ca şi credinţă religioasă)”. Problema este că unioniştii nu au ”soluţii concrete” pentru problemele Republicii Moldova, că belele dintre Prut şi Nistru nu vor dispărea după o eventuală unire cu România. Aici trebuie să-i dau dreptate lui Vitalie Sprînceană: în eventualitatea în care România se va uni cu Republica Moldova problemele vor rămâne. Unele se vor acutiza, altele vor fi rezolvate parţial, cele mai multe vor rămâne aşa cum sunt şi acum.
 
Bănuiesc că Vitalie Sprînceană ar vrea să meargă la unire ca la un restaurant (în orice caz nu unul din Gara de Nord!) unde un chelner proaspăt ras, tuns şi frezat, cu unghii impecabile, să-i prezinte meniul: ”Sigur domnule, avem! E proaspătă, acum a venit de la Şcoala de la Frankfurt, este soluţia perfectă pentru şomaj. Din păcate pentru religie nu avem nimic deocamdată, mă tem că va trebui să trimitem preoţii la abator...” Însă mă tem că nu există un astfel de meniu de unire pentru clienţi năzuroşi. Unirea este o decizie politică pentru că doar printr-un mecanism politic care să reunească năzuinţele unei majorităţi clare se poate trata o chestiune atât de amplă.
 
Este drept că există şi varianta în care unirea este planificată în cele mai mici detalii: câţi chiaburi trebuie executaţi, câte familii de ţărani trebuie deportate, câţi intelectuali trebuie împuşcaţi în ceafă, cum să jefuim oamenii sub acoperirea deturnatului termen de ”naţionalizare”, cum să spălăm milioane de oameni pe creieri cu o limbă inventată şi tot aşa. Doar că în acest caz nu avem de-a face cu un restaurant cu meniu la alegere, aici este vorba de o cantină pe sistem sovietic: îţi place – nu-ţi place, trebuie să mănânci tot.

Unioniştii merg mai departe

Însă culmea dezamăgirii lui Vitalie Sprînceană am simţit-o în constatarea că, deşi existau ceva speranţe că ”ideea unirii are probleme să fie transmisă generaţiei următoare”, totuşi aceasta a mers mai departe şi chiar s-a adaptat la noile tehnologii de comunicare. Probabil că ”naţionalismul de secol XIX” a reuşit să infirme previziunile că va dispărea ca un vis urât, ca o amintire a unei călătorii cu trenurile româneşti, în noua lume a globalizării şi internetului. Se pare că vechea zicală a lui Stalin ”nu mai este omul, nu mai este nici problema” rămâne de actualitate şi ideile nu dispar de la sine, cumva rămân aninate printre neuroni, tratamentul cu pastile de Nagant fiind singura soluţie eficientă cunoscută până în ziua de azi.
 
Mai avem apoi un paragraf nelămurit: Vitalie Sprînceană este cumva nemulţumit de faptul că unioniştii de la Chişinău promovează sloganul ”Alege să fii român!” în paralel cu opusul acestuia ”Moldovenii sunt români”. Reproşul este difuz, dar nemulţumirea evidentă: ”Oferta de identităţi e ca-n supermarket: găseşti produse identitare pentru primordialişti pe un raft şi alte produse identitare pentru constructivişti pe alt raft”. O fi bine? O fi rău?

Pungaşul şchiop

Încheierea se vrea cumva apoteotică: Vitalie Sprînceană se declară a fi mai apropiat de diverse categorii sociale decât de Sorin Ovidiu Vîntu. Un truc ieftin, de iarmaroc – întreaga Românie este echivalată cu Sorin Ovidiu Vîntu (oricum, un salt de la aurolaci şi cerşetori), iar pungaşul amintit (care a fost deja condamnat în unele dosare şi îşi aşteaptă condamnările în altele, a stat deja câţiva ani la puşcărie) este pus în balanţă cu oameni defavorizaţi. Este inutilă replica în care aş putea spune că Sorin Ovidiu Vîntu s-a unit de mult cu Republica Moldova şi că multe din infracţiunile sale au fost comise mână în mână cu pungaşii de la Chişinău – schimbul de reproşuri înăcrite ar putea dura la nesfârşit şi sunt lipsite de sens într-o discuţie despre unire.
 
Şi aşa ajungem la propoziţia finală, în care Vitalie Sprînceană spune: ”termenul care contează pentru mine e solidaritate, nu apartenenţă”. Nu pot să spun decât că pentru mine solidaritatea este parte componentă a unirii, ceea ce mă face să cred că nu mă despart foarte multe de Vitalie Sprînceană; mărturisesc că nici mie nu îmi plăceau aurolacii şi pungaşii din Gara de Nord, nici Sorin Ovidiu Vîntu, iar autorul de la Chişinău poate vizita liniştit Bucureştiul şi să ne spună ce alte deranjamente mai există, acestea au cam fost rezolvate.
 
Una peste alta am simţit foarte puţină ”stânga” în acest text, doar câteva croşee de dreapta executate cu prea puţină dibăcie. Urmează să vedem ce poate stânga lui Ernu şi cea a lui Petru Negură.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

32 Comentarii

Iulian Arion
19.07.2015, 20:56:54

Este o pilda cam în modul următor. Un om, înainte de a intra într-o gradină întreabă o muscă ce se află în acea grădină. Musca începe sa-i spună locurile în care se află locurile cu fel de fel de murdării şi gunoaie. Numulţumit, omul întrabă şi o albină. Albina ăi spune unde se află cele mai frumoase flori, care sunt cele mai parfumate, care sunt mai frumos colorate. Puteaţi evita opiniile muştei din articolul dvs. Ca regula generala, Când călcaţi în ceva urât mirositor, nu este civilizat să spuneţi tuturor.

+11 (13 voturi)
Utilizator Adevărul
19.07.2015, 22:23:00

Comentariu considerat abuziv.

Ludwig
19.07.2015, 22:18:38

Pana la urma dragoste cu sila nu se poate. Ei sa-si vada de ale lor si noi de ale noastre... Statul roman sa nu mai acorde cetatenie pe banda rulanta acestor profitori si nici burse,ajutoare...Sa stea singuri in dezastrul pe care ei insisi l-au creat si il iubesc. La ce sa ne unim cu unii ce viseaza doar la comunism si la rusia?

-6 (14 voturi)
mircea georgescu
19.07.2015, 23:09:44

Sa unim doua saracii?

-5 (9 voturi)
Sunteţi Abjecţi
19.07.2015, 23:23:09

Domnule Damian, articolul a fost savuros, vă mulțumesc. Şi-mi permit să vă dau un răspuns la întrebarea din titlu, chiar dacă e în stilul radio Erevan, şi poate nu "serviți": Da, se poate, dar ți-e milă de "roadele" "împerecherii".

-2 (10 voturi)

Vezi toate comentariile (32)

Modifică Setările