Rută temporară de autobuz pe durata lucrărilor la colectorul menajer de pe strada Bucureşti din Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O rută temporară de autobuz va asigura, din 14 iunie şi până pe 25 august, conexiunea dintre sectorul Centru şi cartierul Telecentru, pe durata lucrărilor de reabilitare a colectorului menajer din str. Bucureşti, timp în care troleibuzele nu vor ajunge în cartierul Telecentru.

Ruta de autobuz se va numi: „Centru – Telecentru” şi va avea itinerarul: str. Bănulescu-Bodoni (Grădina Publică ,Ştefan cel Mare), A. Mateevici, V. Alecsandri, Şoseaua Hânceşti, str. Mioriţa, Gh. Asachi, str. V. Alecsandri, A. Mateevici, M. Eminescu, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, Bănulescu-Bodoni.

Directorul adjunct pentru exploatare al Întreprinderii municipale „Parcul Urban de Autobuze”, Marcel Lupanciuc, a declarat pentru IPN că pe rută vor circula patru unităţi de transport, la un interval de zece minute, de la ora 06.00, până la ora 21.50. Costul călătoriei va fi de trei lei.

Din 14 iunie şi până pe 25 august, circulaţia rutieră în strada Bucureşti va fi închisă în perimetrul străzilor Bănulescu-Bodoni şi Puşkin. Ruta de troleibuz nr. 3 se suspendă. Itinerarul rutei de troleibuz nr. 2 se modifică: de la str. Gh. Asachi troleibuzele vor circula pe str. Pan Halippa, Ismail, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt şi în continuare pe traseul stabilit. Rutele de troleibuz nr. 10 şi nr. 24 se scurtează până la str. 31 august.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite