Sanfarm–Prim” SA, exclusă de Guvern din lista bunurilor supuse privatizării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul a exclus o întreprindere din lista bunurilor supuse privatizării. Este vorba de întreprinderea farmaceutică cu capital majoritar de stat „Sanfarm–Prim” SA, desemnată în calitate de destinatar unic pentru recepţionarea, depozitarea şi distribuirea ajutoarelor umanitare şi donaţiilor acordate Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale în perioada pandemiei de coronavirus, transmite IPN.

Prezentând proiectul de decizie în şedinţa executivului, directorul general al Agenţiei Proprietăţii Publice, Ghenadie Ţepordei, a remarcat că, pe perioada  pandemiei, s-a constatat că sistemul public de sănătate din Republica Moldova are o necesitate stringentă de un depozit farmaceutic care să asigure securitatea farmaceutică a statului în situaţii de criză, motiv pentru care este necesară păstrarea sub controlul statului a pachetului de acţiuni din „Sanfarm–Prim” SA.

Menţinerea controlului statului asupra întreprinderii nominalizate se înscrie în contextul  transpunerii în fapt a obiectivelor din Hotărârea Parlamentului privind declararea stării de urgenţă în Republica Moldova, a mai spus  Ghenadie Ţepordei.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite