Actualitate

articolul anterior

Săracii noştri profesori

2
11 Apr 2014 09:44:35
Vitalie Ciobanu

Un protest al pedagogilor, oriunde s-ar întâmpla el, dar mai ales în Republica Moldova, sugerează că lucrurile au atins o anumită limită a suportabilităţii, peste care nu se poate trece.

Profesorii sunt oameni raţionali, cultivaţi, responsabili, oameni cu bun-simţ. Ei se vor gândi mai întâi la daunele pe care le provoacă elevilor, prin întreruperea procesului de studii, şi la şansele de a-şi vedea satisfăcute revendicările, înainte de a ieşi în stradă cu nişte lozinci pe care nu vor scrie „Jos guvernul!“ sau „Mafia afară!“, ci, eventual, „Vrem salarii decente“, „Şanse egale pentru toţi“, „Nu omorâţi educaţia“, „Respectaţi legea“ ş.a.m.d.

Există ceva înduioşător şi ceva tragic până la urmă în felul de a protesta al unor oameni care resping, prin însăşi structura lor, violenţa, agresivitatea, brutalitatea, care mizează pe dialog, nu pe isterie, pe întrebări cu sens şi pe răspunsuri inteligibile; oameni care ştiu că efectul – adică sărăcia în branşă – îşi are ascunsă pe undeva şi cauza: proasta gestiune a resurselor statului. De aceea, probabil, şi sunt timizi şi stângaci în greva lor, şi se vor bucura sincer dacă autorităţile le vor servi suficiente motive pentru a nu mai sta ore în şir, în ploaie, în faţa Guvernului, ci de a-şi vedea de lecţii şi de elevi: sfârşitul anului şcolar e aproape, sunt ore de recuperat şi o grămadă de examene de pregătit.

Oricâte interpretări s-ar brodi pe marginea acestor proteste – că liderii sindicali sunt corupţi, că pedagogii sunt influenţaţi de forţe străine care vor să destabilizeze ţara –, oricât ar încerca unii să speculeze politic nemulţumirile dascălilor (socialiştii lui Dodon, de exemplu, insinuează că profesorii au ieşit în stradă pentru că actuala coaliţie de guvernământ trage cu forţa Moldova spre Uniunea Europeană!), nimeni nu poate contesta faptul că sistemul de învăţământ de la noi este subfinanţat, că şcolile arată deplorabil, că programa şcolară e supraaglomerată cu materii care epuizează nervos şi fizic deopotrivă copiii şi profesorii, fără a spori calitatea studiilor.

Învăţământul din Moldova este un imens simulacru, proiecţia unor ambiţii lipsite de substanţă, iar asta se vede în armata tot mai mare de analfabeţi şi agramaţi, în adolescenţii care nu ştiu să-şi exprime gândurile în mod coerent, se vede în limbajul monstruos al străzii, în copiatul de la BAC, în diplomele universitare obţinute pe bani.

Ceea ce însă se cuvine şi e timpul să discutăm sunt salariile de subzistenţă ale pedagogilor. Nu poţi cu un salariu mediu de 3.000 de lei să atragi specialişti de valoare în sistem, să-i motivezi, să ai un învăţământ performant într-o Moldovă cu aspiraţii europene.

Dacă există în Basarabia nostalgici ai URSS, aceştia nu sunt pedagogii. Cu 120 de ruble în buzunar – plafonul lunar la care puteai aspira pe atunci! - nu-ţi permiteai prea multe. Dacă voiai să-ţi cumperi un automobil, din economii zgârcite, adunate ani de zile, şi nu erai membru de partid, stăteai pe o lungă listă de aşteptare şi te mai şi alegeai cu un refuz cinic. Nu puteai chema un preot ca să-ţi înmormântezi o rudă, trebuia să promovezi ateismul obligatoriu (…nu libera cugetare), să mergi din casă în casă, să mobilizezi oamenii la mascarada „alegerilor“ sovietice, să îngrijeşti spaţii verzi, să munceşti, tot aşa, gratuit, în campanii de colectare a maculaturii şi fierului uzat etc. – erai, pe scurt, „cohorta socială“ responsabilă de activităţi în folosul comunităţii şi de „lobotomizarea“ ideologică a maselor, orchestrată de PCUS, şi, în acelaşi timp, mai trebuia să faci şi educaţie adevărată.

Situaţia pedagogilor nu s-a schimbat esenţial nici după proclamarea independenţei. Fiind principalii „apostoli“ ai ştiinţei de carte, depozitari ai valorilor naţionale şi, mai nou, şi „fermenţi“ ai europenităţii, profesorii nu au câştigat nimic din punct de vedere material, ci doar se consolează cu libertatea de expresie. Până când? Cu banii pe care îi câştigă la şcoală, învăţătorul abia dacă îşi poate plăti facturile la întreţinere. Puţini îşi permit – şi o recunosc cu stinghereală – să mai procure cărţi, să se aboneze la reviste de cultură şi de specialitate, să se ţină la curent cu noutăţile şi cu „pulsul“ domeniului în care predau. Profesorii de la sate sunt obligaţi să muncească pământul ca iobagii de pe vremuri ca să nu moară de foame.

Născut într-o familie de intelectuali, premierul Iurie Leancă are toată empatia pentru nevoile profesorilor, la fel cum susţine şi modernizarea sistemului, promovată de ministrul Maia Sandu. Însă premierul are nevoie de sprijinul politicienilor „cu greutate“ din Coaliţie – mulţi dintre ei, de asemenea, fii de învăţători şi, la rândul lor, universitari sau profesori de liceu –, pentru a identifica resursele necesare unor lefuri mai mari în învăţământ. E nevoie de viziune şi de mai multă voinţă politică, cel puţin egale celor prin care au fost triplate, recent, salariile şi suplimentate pensiile judecătorilor cu indemnizaţii de sute de mii de lei.

De unde bani?... Din economia subterană. Ar fi suficient să o reduceţi cu câteva procente, domnilor guvernanţi. Reprimaţi „dubla contabilitate“ a marilor evazionişti, suprimaţi firmele-căpuşă de la tranzitul de gaze, blocaţi scurgerile aiuritoare de capital din bănci şi de la întreprinderile controlate de influenţi oameni de afaceri, protejaţi politic, şi veţi obţine destule finanţe pentru o remunerare decentă a cadrelor didactice.

Educaţia este, ar trebui să fie „ministerul strategic“ al Moldovei, însă guvernele care s-au perindat din 1991 încoace au gândit mereu pe termen scurt, au plasat învăţământul (şi sănătatea!) pe ultimul loc în lista de priorităţi a statului. Actuala putere are şansa să schimbe această percepţie nefericită, măcar într-un an electoral. Profesorii şi intelectualii sunt „nucleul dur“, sunt resursa principală a unei guvernări pro-europene, care nu o va lăsa la greu, pentru că, spre deosebire de diverşi „tovarăşi de drum“ şi „parteneri pragmatici“ ai aleşilor noştri, această categorie socială mai crede şi în valori.

Arătaţi-le că sunt şi valorile voastre!
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

Claudiu Ionut
11.04.2014, 15:06:14

Pe fond, articolul s-ar potrivi "manusa" si daca in loc de Basarabia ati fi scris Romania, Dascalii de aici au aceleasi probleme. A fi intelectual in Romania este sinonim cu a fi ultima categorie socio-profesionala in ce priveste recunoasterea importantei activitatii lor. Iar rezultatul se gaseste in calitatea tinerei generatii. Invatamantul este o investitie pentru viitor, dar guvernantii traiesc clipa, nu-i intereseaza ce va fi dupa. Pana atunci politicienii isi vor fi aranjat material familia si rudele apropiate.

+2 (2 voturi)
Camelian Propinatiu
11.04.2014, 22:49:55

Ar fi bine ca Republica Moldova sa nu repete prostiile clasei politice din România, care face economii la educatie si cultura, adica la viitor.

Modifică Setările