Sentimentul vitezei la moldoveni

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un acut sentiment de insecuritate te cuprinde de îndată ce ieşi în stradă – fie la volan, fie ca pasager într-un mijloc de transport în comun, fie ca simplu pieton. O stare de adversitate difuză, scrâşnită, nemărturisită emană din toate părţile, asemeni unui abur otrăvit, pe care-l inhalezi fără să-ţi dai seama. Se circulă în viteză, nervos, într-o competiţie bezmetică...

Incidentul auto de săptămâna trecută, în care a fost implicat un şef de la Procuratură, a dat prilejul multor comentarii şi speculaţii pe seama impunităţii organelor de drept, atunci când se întâmplă să fie prinse cu ocaua mică. S-a vorbit despre solidaritatea de castă a celor cu pistolul la şold şi cu steluţe pe epoleţi, despre graba lor de a muşamaliza tărăşenia, băgându-l pe cel care le-a tăiat calea (la propriu şi la figurat) într-un arest preventiv de 20 de zile.

Sergiu Mocanu, liderul Mişcării Antimafie, a prezentat într-o conferinţă de presă „versiunea adevărată“ a celor întâmplate, afirmând că avem de a face cu un nou caz „Pădurea Domnească“, acolo unde a sucombat statul de drept basarabean, şi că nimic nu s-a schimbat în Moldova. Între timp lucrurile s-au mai calmat: procurorul Iurie Garaba a fost operat la nas după pumnul pe care l-a încasat în altercaţia din trafic şi n-a mai plecat în concediu, iar Gheorghe Munteanu – „agresorul“ în versiunea autorităţilor – a fost eliberat din arest, după ce şi-a recunoscut vina. Sperăm ca o anchetă obiectivă, promisă de ministrul de Interne Dorin Recean şi sprijinită (nu obstrucţionată!) de procurorul-şef Corneliu Gurin, care, desigur, n-ar vrea să calce pe urmele  precursorului său, Valeriu Zubco, să stabilească faptele şi să departajeze gradele de vinovăţie.

Deşi presa s-a concentrat mai mult pe intrigă, pe aspectele „hard“ ale episodului pe care l-am evocat, acesta revelează cât de periculoasă şi criminală a devenit circulaţia rutieră în Chişinău şi pe drumurile Moldovei.

Cum s-a ajuns ca un banal şi minor acroşaj între două automobile să declanşeze o atât de mare revărsare de ură şi agresivitate, care îl trimite pe unul dintre protagonişti în spital, iar pe celălalt în puşcărie, când totul ar fi trebuit să se rezume la întocmirea unui proces verbal din partea poliţiei rutiere şi la plata unor eventuale cheltuieli de reparaţie tehnică?...

Un acut sentiment de insecuritate te cuprinde de îndată ce ieşi în stradă – fie la volan, fie ca pasager într-un mijloc de transport în comun, fie ca simplu pieton. O stare de adversitate difuză, scrâşnită, nemărturisită emană din toate părţile, asemeni unui abur otrăvit, pe care-l inhalezi fără să-ţi dai seama. Se circulă în viteză, nervos, într-o competiţie bezmetică, în care toţi – dar mai ales proprietari de maşini puternice, cei cu BMW-uri, Jeep-uri, Land Rover-uri etc., indivizi cu numere de înmatriculare personalizate, constând neapărat dintr-un „K“ şi trei de „7“ sau alte combinaţii de cifre uşor de reţinut pentru frunţile teşite ale mahărilor cu bani şi funcţii, vorbind un slang aproximativ, ruso-moldovenesc, împănat cu înjurături – vor să ia faţa celorlalţi, să câştige întâietatea într-o curbă, pe o trecere de pietoni, la schimbarea luminii semaforului.

Pentru că ştiu că nu vor păţi nimic, că vor „rezolva“ incidentul, dacă cineva, de pildă un nenorocit de sergent de stradă, va îndrăzni să-i oprească. Şi pentru că sunt grăbiţi. Sunt foarte grăbiţi – construiesc capitalismul moldovenesc, iar acesta poate fi edificat doar la viteze maxime, prin sfidarea regulilor şi a semenilor. Dacă nimeresc într-o busculadă în trafic şi poliţia nu-i vede, impertinenţii şoferi îşi vor face dreptate cu pumnul sau cu bâta de baseball. Şi astfel Gheorghe de la volanul Ford-ului ajunge să-i spargă nasul lui Iurie de la volanul BMW-ului, pentru că s-a simţit mai puternic fizic şi nu s-a gândit la consecinţe. Iar dacă voinicul Gheorghe a avut ghinionul să dea peste un procuror, cu pistol şi cu un fiu devotat gata să-şi apere părintele, cu atât mai rău pentru el. Este imediat închis de colegii procurorului ca un mare pericol public.

Şi pentru a nu ne rezuma la aceşti nefericiţi protagonişti ai traficului din ultima săptămână, aş vrea să evoc stupoarea, ba chiar groaza pe care am citit-o pe feţele unor ziarişti germani cu care s-a întâmplat să călătoresc într-o maşină prin Chişinău. Nu le venea să creadă că microbuzele de rută, burduşite cu pasageri, fac adevărate curse cu obstacole: opresc unde vor, trec dezinvolt de pe o bandă pe alta fără să semnalizeze manevra, sunt gata să ia pe capotă pietonii mai lenţi de pe zebră – copii, bătrâni, femei cu landouri. „Aşa se circulă la voi?“, m-au întrebat uluiţi. „Da, aşa“, le-am răspuns eu ruşinat de starea naţiunii. „Atunci cei care supravieţuiesc sunt nişte adevăraţi eroi!“

„Staţi puţin, m-am gândit, încă nu v-am povestit despre cursele de viteză, ţinute până pe la 3 de noapte pe bd. Moscovei şi pe bd. Mircea cel Bătrân. Poate şi-n alte locuri. Am văzut pe Facebook semnale alarmante ale locuitorilor de pe aceste străzi, terorizaţi de tinerii vitezomani de bani gata pe care autorităţile refuză să-i observe, să-i cheme la ordine. Nu, nu cred neapărat că e corupţie. E, mai degrabă, sentimentul vitezei. Poliţia le admiră în secret curajul de a trece peste tabuuri, de a nu se încurca în convenţii făcute pentru rataţi. Le-ar fi plăcut şi lor, poliţiştilor – băieţi de la ţară, crescuţi în lipsuri şi nevoi – să „calce surcica”, vorba ceea, până spre 140 pe oră, după apusul soarelui, ca în filmele americane, dacă ar fi avut, la fel, nişte părinţi cu posibilităţi materiale consistente.

Viaţa în trafic. Balans deasupra hăului. O imagine-generic pentru Basarabia de azi.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite