Serviciul Vamal din Moldova reaminteşte condiţiile de transportare a coletelor şi bagajelor neînsoţite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
customs.gov.md

Pornind de la faptul că sunt tot mai frecvente cazurile când coletele sau bunurile neînsoţite nu sunt prezentate şi nu sunt declarate controlului vamal, Serviciul Vamal din R. Moldova reaminteşte care sunt condiţiile necesare a fi respectate în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Bunuri expediate de către proprietar (posesor) sau la indicaţia lui, care sunt deplasate peste frontiera vamală de către transportator şi nu sunt însoţite de către proprietar (posesor) se califică drept bagaje neînsoţite, în temeiul unui document eliberat de proprietarul bunurilor sau unei dovezi de încheiere a contractului respectiv de transport.

La introducerea bagajului neînsoţit pe teritoriul vamal, persoana fizică sau transportatorul are obligaţia de a declara şi achita drepturile de import, pe principii generale, organului vamal situat în punctul de trecere a frontierei de stat. Una din condiţii pentru permiterea introducerii bunurilor respective este ca acestea să nu fie destinate activităţii comerciale sau de producţie.

Controlul vamal al bagajelor neînsoţite se efectuează numai în prezenţa unui reprezentant împuternicit legal al posesorului bagajului, iar transportarea coletelor sau bagajelor neînsoţite peste frontiera vamală nu se admite fără reprezentantul legal al posesorului. Reprezentantul posesorului bagajului neînsoţit poate fi oricare persoană fizică cu capacitatea juridică deplină şi care dispune de actul, ce confirmă dreptul său de a reprezenta acest bagaj.

Prin urmare, menţionăm că mecanismul de trecere a bunurilor şi a mijloacelor de transport peste frontiera vamală a Republicii Moldova de către persoanele fizice este stabilit de Regulamentul cu privire la modul de introducere şi scoatere a bunurilor de pe teritoriul Republicii Moldova de către persoanele fizice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1185/2003. Prevederile legale indicate în Regulament se extind asupra tuturor persoanelor fizice (rezidenţi, nerezidenţi) care deplasează peste frontiera vamală bunuri, precum şi mijloace de transport destinate uzului personal.

Alte informaţii referitor la prevederile legale privind importul/exportul bagajului neînsoţit pot fi consultate accesând următorul link: https://customs.gov.md/ro/articles/bagajul-neinsotit .

Serviciul Vamal al Republicii Moldova face apel către cetăţeni să respecte legislaţia vamală şi să declare mărfurile în cadrul controlului vamal!

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite