Slujesc Republicii Moldova şi Naţiunilor Unite. Poveştile militarilor moldoveni aflaţi în misiune în Kosovo, Liberia, Sudanul de Sud şi în Coasta de Fildeş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de militari moldoveni participă la operaţiuni internaţionale de menţinere a păcii sub egida ONU. Din Sudanul de Sud, Liberia, Coasta de Fildeş sau Kosovo se întorc cu o experienţă profesională irepetabilă, dar şi cu poveştile unor oameni care au trecut prin război, trăiesc în sărăcie, fără electricitate, apă potabilă sau haine.

În Kosovo au înflorit caişii“, aşa începea prima însemnare a unuia dintre militarii moldoveni ajunşi în Kosovo cu două săptămâni în urmă, în primul contingent militar al Republicii Moldova la o misiune NATO, cu mandatul Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU).

„Nu ştiu, din întâmplare sau aşa a fost să fie, dar a doua zi dimineaţa, după ce militarii moldoveni au sosit în tabăra de dislocare, chiar în centrul bazei, a înflorit un cais. Această ţară m-a impresionat chiar din primele clipe: case frumoase, amenajate cu gust, se simte spiritul de gospodar al localnicilor. Cât despre copii, sunt ca şi ai noştri - drăguţi şi bucuroşi, ne-au salutat rând pe rând tot drumul de la aeroport până la unitate“, scria plutonierul adjutant Vitalie Iovu. Tânărul a plecat în Kosovo împreună cu alţi 40 de militari moldoveni, genişti şi infanterişti. Toţi vor executa misiuni în comun cu militarii contingentului italian, sub comanda Grupului de Luptă Multinaţional West.

EXPERIENŢĂ UTILĂ

Nu este prima dată când militarii noştri sunt dislocaţi în zone de conflict. Bunăoară, Gheorghe Donica (36 de ani) este deja de două luni în Coasta de Fildeş. La începutul anilor ’90 această regiune era numită „Perla Africii“, astăzi este însă sub monitorizarea ONU. „Această misiune este, în primul rând, responsabilitate. Aici reprezint nu doar Ministerul Apărării, ci şi Republica Moldova. Sunt în continuu proces de învăţare. Fiecare zi îmi aduce ceva nou, în fiecare localitate vizitată sunt diferite probleme, conflicte între localnici“, spune Gheorghe Donica.

Are colegi din toate colţurile lumii: Brazilia, Argentina, Uruguay, Paraguay, Serbia, Federaţia Rusă, România,Ucraina, Franţa, Irlanda, Tunisia, India, Pakistan, Nepal, Bangladesh etc. Comunică în limba engleză şi se ajută pe principiul „frăţiei de arme“. „Indiferent de culoarea uniformei, de specialitate, de arma pe care o deţii, de ţara din care provii, eşti militar, deci toţi suntem fraţi de arme deoarece am ales această meserie periculoasă pentru a ne apăra ţara, deci între noi e doar bunăvoinţă, prietenie şi ajutor reciproc. Aici suntem sub un singur drapel, cel al ONU“, a mărturisit militarul.

ADUCĂTORI DE PACE

Pentru că este observator, în Coasta de Fildeş nu a tras niciodată, nici nu are armă. „Este o misiune de menţinere a păcii, în care observatorii militari nu sunt înarmaţi şi folosesc ca armă doar pixul şi foaia. Vorbim cu oamenii şi aflăm informaţii de la ei, despre situaţia din regiune ş.a.“, explică el. Va mai fi în Africa încă zece luni. Deşi spune că este o experienţă profesională unică, îi este dor de casă. „Îmi lipseşte familia, dar şi atmosfera de-acasă, îmi lipsesc prietenii, colegii şi rudele. Mi-e dor de o cină cu toată familia, cu mămăliguţă şi friptură tradiţionale şi un pahar de vin roşu. Mi-am programat concediul astfel încât să fiu acasă de ziua fiicei mele, Adelina“, ne-a spus Gheorghe Donica.

ÎNVAŢĂ AVIAŢIA ÎN JUNGLA AFRICANĂ

Tot pe continentul african este şi căpitanul Vasile Mirca (32 de ani). Bărbatul se află de trei luni în Sudanul de Sud, oraşul Bor, statul Jonglei. „Am decis să merg într-o astfel de misiune pentru a aplica cunoştinţele teoretice obţinute şi pentru a acumula mai multă experienţă în aviaţie. Am învăţat implicarea şi planificarea aviaţiei, coordonând activitatea mea cu diferite secţii şi servicii de la sol“, explică Vasile Mirca.

„COLEGII ŞTIU CĂ AVEM VINURI BUNE“

„Condiţiile sunt acceptabile, locuim în containere, în baze de tip închis, protejate de militari înarmaţi. Mâncarea ne-o pregătim singuri, iar regimul de lucrul este de la 7.00 până la 18.00. Uneori, muncim şi în weekend“, povesteşte Vasile Mirca cum arată o zi din viaţa unui militar într-o misiune străină. Şi el are colegi din toate colţurile lumii, care ştiu câte ceva despre Republica Moldova, că ţara noastră a făcut parte din URSS, că avem vinuri bune sau că avem un conflict îngheţat la Nistru.

Sudanul de Sud îi va fi cea de-a doua casă pentru următoarele nouă luni. Peisajele africane nu le pot înlocui pe cele din Republica Moldova. „Mi-e dor de familie, de bucatele tradiţionale moldoveneşti şi de multă zăpadă. Acasă putem veni o dată pe an, până atunci vorbesc cu cei dragi prin internet“, mai spune Vasile Mirca.

Observator la referendumul din Sudanul de Sud

Maiorul Ion Ţinevschi (30 de ani) din Todireşti, raionul Ungheni, a fost unul dintre observatorii Naţiunilor Unite din partea Moldovei în Sudan. A stat în Africă un an şi a revenit acasă în 2011, după referendumul care a decis separarea sudului ţării de nord. „Am fost observator în Nasser, o localitate din Sudanul de Sud. Se pronosticau anumite tensiuni, iar noi înţelegeam riscul lor. Referendumul s-a desfăşurat însă fără incidente. Am avut un rol neutru, de observator militar. Ne era interzisă apropiere de secţiile de votare şi am stat la o distanţă stabilită, ca prezenţa noastră să nu fie interpretată de niciuna din părţi“, îşi aminteşte militarul. Nici astăzi nu ţine parte niciuneia dintre regiuni. Spune însă că diferenţa dintre Nord şi Sud este ca de la cer la pământ.

CU CELULARE, DAR FĂRĂ PRIZE

„În Sud aveam impresia că m-am întors cu o mie de ani în urmă. Nu sunt nici drumuri de ţară. Casele au formă rotundă. Sunt făcute din lut cu paie, acoperite cu stuf. Aparent nu vedeam nimic ce ar lega acest loc de realitatea zilelor noastre. Doar 20% din infrastructura Sudanului sunt drumuri, majoritatea sunt în Nord“, accentuează Ion Ţinevschi. Povesteşte că a văzut telefoane mobile, doar că oamenii n-au prize în casă. „Aşa că unii localnici merg şi zeci de kilometri pentru a ajunge la un centru de reîncărcare a bateriei. În centrul localităţii se aflau câteva generatoare care lucrau pe bază de combustibil“, menţionează el. De cele mai multe ori, localnicii se bucură de prezenţa militarilor ONU. Sunt însă şi excepţii. „Am mers în localităţi în care lumea s-a speriat de maşini. Reacţia unor copii a fost să arunce cu pietre. Pentru că aveam traducători le-am explicat cine suntem“, spune Ion Ţinevschi.

PERICOLELE MISIUNII  ÎN AFRICA

Totodată, militarul susţine că o astfel de deplasare ar putea avea consecinţe gave pentru sănătate. „Cele mai mari pericole pentru militari este că riscă să se îmbolnăvească de malarie. Înainte de a pleca, ne vaccinăm de febra galbenă şi de diferite tipuri de malarie. De asemenea, trebuie să fim foarte atenţi ce fel de apă bem, pentru că cea din localitate este luată din râuri şi are numai paraziţi“, mărturiseşte moldoveanul. Cu toate riscurile, militarul spune că în Sudanul de Sud a avut o experienţă unică atât profesională, cât şi turistică.

A văzut pentru prima dată cirezi de antilope, elefanţi, varani, crocodili. „Am fost într-o vacanţă în Uganda, în Entebbe. Am fost într-o rezervaţie naturală, unde a fost filmat Tarzan“, povesteşte el. Un militar, observator ONU în Sudan, primeşte pe zi câte 136 de dolari, bani alocaţi de Naţiunile Unite. Din aceştia, aproape 700 de dolari pe lunăcostă cazarea la baza militară ONU. „Într-un loc ca Sudanul să ai apă caldă, apă rece, aer condiţionat e ceva“, spune Ion Ţinevschi. ;

Surprizele şi ororile Liberiei

În 2012-2013, în misiune ONU a fost şi Veaceslav Donică. A fost trimis în Liberia să participe la stabilizarea situaţiei în regiune după conflictul din 2003. A fost întâmpinat cu căldură la propriu. „Acolo 35-45 de grade Celsius este o temperatură normală. Noaptea nu scade şi e insuportabil“, povesteşte militarul. A locuit în afara bazei ONU, într-o casă cu condiţii minime, cu alţi zece militari străini. A mâncat banane, plantine (un soi de banane prăjite), cartofi dulci, carne etc. Apa o cumpăra din capitală. „Localnicii nu cultivă nimic, mănâncă ce creşte în natură. Mai vânează. E straniu că au porci în zonă, dar aceştia sunt ţinuţi pe lângă casă ca nişte câini“, spune Veaceslav Donică. În Liberia a găsit şi produse moldoveneşti. „Am găsit în alimentare biscuiţi moldoveneşti, au fost legătura mea cu Republica Moldova“, rememorează bărbatul.

„ARMA NOASTRĂ    ESTE NEGOCIEREA“

Deşi Veaceslav Donică spune că una dintre principalele misiuni ale observatorilor ONU este să monitorizeze situaţia în regiune, de multe ori, localnicii le cer ajutor sau chiar apă şi alimente. „Nu poţi face nimic chiar dacă uneori devin agresivi. Arma noastră este comunicarea, negocierea“, explică el. „Bărbaţii sunt utilizaţi la tăierea copacilor, femeile pescuiesc pentru a hrăni familia, iar copiii sunt exploataţi în tot felul de munci. Au fost şi cazuri în care copiii erau sacrificaţi şi mâncaţi. Ţara este bogată în zăcăminte ca: aur, argint, diamante. Sunt organizaţii cointeresate care încearcă să acapareze teritorii cu aceste zăcăminte“, mai spune militarul.

Cum ajung în misiune ONU

Ofiţerii Armatei Naţionale participă la misiunile de menţinere a păcii şi la cele umanitare sub egida ONU din 2003. De atunci circa 90 de militari au fost trimişi în diferite ţări. În 2014, Armata Naţională a detaşat 13 observatori militari în misiuni în Liberia, Coasta de Fildeş şi-n Sudanul de Sud. Odată ajunşi acolo, militarii noştri dau două examene: de cunoaştere a limbii engleze şi de conducere. Cei care nu trec testele sunt repatriaţi. Ulterior, timp de două săptămâni, ofiţerii sunt instruiţi. În calitate de observatori ONU, ei trebuie să discute cu localnicii şi să adune informaţii pentru a monitoriza situaţia în regiune. Unii ofiţeri pot locui în bazele ONU, unde au condiţii de trai obişnuite, alţii sunt însă obligaţi să locuiască în afara acestora, pentru a se apropia de oameni. În cadrul misiunii, observatorii nu au arme.
 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite