Slusari: Pentru o confruntare cu Rusia avem nevoie de foarte mulţi bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Slusari
Alexandru Slusari

Fostul vicepreşedinte al Parlamentului, Alexandru Slusari, spune că ajutorul financiar nerambursabil acordat de UE, demonstrează o dată în plus că prietenul la nevoie se cunoaşte. Reprezentanţii guvernării spun că banii acordaţi de UE vot fi folosiţi pentru compensarea tarifelor consumatorilor casnici, notează IPN.

Reprezentanţii guvernării spun că nu au, deocamdată, informaţii de la negocierile vicepremierului Spînu cu preşedintele Gazprom, Alexei Miller. Cert este că Republica Moldova nu va accepta să achite datoriile pretinse de concernul rus, până nu va fi realizat un audit internaţional în acest sens.

„Este evident că s-a mers la Bruxelles pentru a identifica surse. Pentru că chiar dacă acum se cumpără la aceste preţuri mari gaze naturale, tarifele pentru consumatorii casnici nu vor fi modificare şi această diferenţă de preţ trebuie subvenţionată din partea statului. În negocierile cu Gazprom se insistă pe achitarea datoriilor istorice, iar Republica Moldova cere un audit pe acest segment”, a spus deputatul PAS Vladimir Bolea în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la JurnalTV.

„Republica Moldova a aplicat o tactică bună de a împinge jocul spre ultima rundă, suntem la câteva zile până la expirarea contractului. Condiţia pe care insistă Kremlinul sunt aceste datorii, pretinse sau reale, în care componenta de bază este penalitatea şi se creează impresia că penalitatea este una falsă. A doua condiţie care interesează Kremlinul este pachetul energetic III, asta înseamnă că Gazprom trebuie să cedeze reţeaua moldovenească”,  a spus comentatorul politic Roman Mihăeş.

În acelaşi timp, Alexandru Slusari spune că acţiunile guvernării în gestionarea crizei energetice ar fi întârziate. Potrivit lui, lipsa unui contract pe o perioadă determinată cu Gazprom, va însemna o lovitură financiară puternică pentru bugetul de stat.

„Este binevenit acest sprijin din partea Uniunii Europene, acum ne-am convins iar că prietenul la nevoie se cunoaşte. Dacă discuţiile ar fi început în luna august, acum situaţia era mai bună, poate nu ajungeam la stare de urgenţă, având deschiderea şi sprijinul Uniunii Europene şi României. Dacă conflictul cu Rusia se extinde şi Termoelectrica va trebui să lucreze toată iarna pe păcură, timp de 5 luni, ţinând cont de preţurile de piaţă ale păcurii, sunt necesare 2 miliarde de lei. Trebuie să înţelegem că pentru această confruntare cu Rusia e nevoie de surse financiare considerabile”, a spus Alexandru Slusari.

În acelaşi context, jurnaliştii califică drept defectuoasă comunicarea autorităţilor pe timp de criză, menţionând că lipsa de transparenţă creează spaţiu pentru speculaţii. Se întâmplă după ce autorităţile au refuzat să spună care este preţul achitat de Republica Moldova pentru achiziţia gazului din surse alternative, invocând secretul comercial.

„Comunicarea Guvernului în această criză energetică este dezorganizată şi uşor defectuoasă. Înţeleg că suntem într-o situaţie excepţională, e vorba de securitatea ţării, dar în acelaşi timp nu există un centru de comandă, care să livreze minimul necesar de informaţii. Observăm câteva plutoane, acoperirea politică este asigurată de preşedintele Sandu şi ministrul de externe, în negocieri directe sunt implicaţi Spînu şi Kulminski, şi avem echipa tehnică care execută indicaţiile de sus. Se pare că nu există un centru de comandă care să preia informaţiile de la toţi şi să ne-o livreze. Trebuie să existe transparenţă în felul cum se cheltuie banii”, a spus jurnalistul Dumitru Ciorici.

Potrivit unui comunicat de presă al concernului rus Gazprom, negocierile privind semnarea unui contract de achiziţie a gazelor naturale cu Republica Moldova „au continuat”. Sursa citată face referire la faptul că actualul contract de achiziţie a gazului expiră la sfârşitul lunii. Nu este menţionat dacă preşedintele Consiliului de Administraţie Gazprom, Alexei Miller şi vicepremierul Andrei Spînu au ajuns la vreun consens în privinţa depăşirii crizei energetice. 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite