Statul rus îşi subordonează segmentul rus al internetului

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sigla Centrului de Coordonare a Domeniului Naţional al reţelei Internet, care urmează a fi naţionalizat în Rusia. FOTO: en.wikipedia.org.
Sigla Centrului de Coordonare a Domeniului Naţional al reţelei Internet, care urmează a fi naţionalizat în Rusia. FOTO: en.wikipedia.org.

Autorităţile din Federaţia Rusă planifică să preia sub controlul statului Centrul de Coordonare a domeniilor .ru şi .рф (rf). Criticii acestei decizii afirmă că nu există nicio necesitate pentru această reformă.

La nivelul statului, s-a luat decizia de a diviza Centrul de coordonare şi Centrul tehnic al internetului (care aparţine centrului de coordonare în proporţie de 75%). Acestea asigură funcţionarea neîntreruptă a site-urilor cu domeniu înregistrat în segmentul rus al internetului.

Decizia în cauză a fost adoptată în iulie, la o şedinţă secretă cu participarea responsabililor din Ministerul Finanţelor, Serviciului Federal de Securitate (FSB), serviciului fiscal de stat şi a consiliului de supraveghere a comunicaţiilor, conform surselor ziarului „Kommersant”. În acelaşi timp, o altă sursă a aceleiaşi publicaţii afirmă că nu a existat nicio consultare, deoarece participanţii la şedinţă au fost puşi în faţa faptului împlinit.

Proiectul constă în naţionalizarea Centrului de Coordonare, iar fluxurile financiare obţinute de acesta vor ajunge la structurile statului. Asistentul prezidenţial Igor Şcegolev se pronunţă pentru transmiterea atribuţiilor Centrului de coordonare spre „Rostelekom”, iar vice-ministrul telecomunicaţiilor, Alexei Sokolov, dă preferinţă Institutului de Cercetare în domeniul IT „Voshod”. Alte instituţii interesate sunt „Ghiprosveazi” şi Institutul de Cercetare în domeniul radio.

În acelaşi timp, nu este luată în calcul şi schimbarea structurii juridice a Centrului de Coordonare, deoarece reformularea prerogativelor acestuia poate cauza probleme cu corporaţia americană ICANN, care administrează denumirile de domenii internet la nivel mondial.

În acelaşi timp, este luată în calcul înlăturarea din funcţia de director al Centrului de Coordonare a lui Andrei Vorobiov şi înlocuirea sa cu avocatul Stanislav Pughinskii.

Anual, fondul de dezvoltare a internetului şi Centrul de Coordonare primesc 130 de milioane de ruble sub forma alocaţiilor pentru licenţe. Centrul Tehnic al Internetului primeşte 420 de milioane de ruble pentru înregistrarea sau prelungirea activităţii domeniilor, de la persoane fizice şi juridice. Expertul în telecomunicaţii Oleg Demidov a declarat, pentru „Kommersant”, că nu înţelege aspiraţia statului rus de a lua sub controlul său Centrul de Coordonare. După Demidov, această tendinţă este cu atât mai inexplicabilă cu cât, de când există domeniile de ţară .ru şi .rf, nu s-au înregistrat incidente serioase legate de întreruperea accesului la resurse online. Demidov a arătat că în diferite ţări ale lumii, statul impune condiţii destul de dure, adesea, pentru operatorii privaţi, însă nu preia internetul sub propriul control.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite