Studenţii şi rezidenţii anului I la USMF vor putea merge la vot pe banii universităţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Sebastian Dan
FOTO Sebastian Dan

Studenţii şi rezidenţii din anul întâi care îşi fac studiile la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” vor putea merge la vot în turul doi de scrutin pe banii universităţii. Prorectorul Olga Cerneţchi a declarat pentru IPN că este o decizie care le-ar asigura dreptul studenţilor şi rezidenţilor de a vota.

Potrivit prorectorului, o parte dintre studenţi şi rezidenţi din anul întâi nu au reuşit încă să-şi facă viză de reşedinţă la Chişinău. „Ei rămân cum în afara dreptului de a vota. Mulţi dintre studenţi şi rezidenţi s-au adresat administraţiei şi au întrebat dacă universitatea ar putea să le achite drumul dus-întors către baştină pentru că nu au resurse financiare pentru a merge la vot. Atunci ne-am gândit că găsim nişte resurse interne cu care să-i ajutăm”, a menţionat Olga Cerneţchi.

Prorectorul a menţionat că nu a fost definitivată modalitatea prin care vor fi acordaţi banii, dar studenţii şi rezidenţii vor trebui să facă dovada faptului că într-adevăr au mers în localitatea de baştină în ziua alegerilor, cum ar fi biletul tur-retur la transportul public.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite