Studiu: Deşi salariile în Moldova au crescut în ultimii ani, acestea rămân foarte mici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi au crescut oarecum în ultimii ani, salariile, cel puţin cele declarate, sunt în continuare foarte mici şi rămân la miezul multor probleme. Din cauza veniturilor foarte mici şi a creşterii intensităţii muncii, angajaţii se simt nedreptăţiţi în relaţia cu angajatorii şi guvernul, iar încrederea în faptul că lucrurile se pot schimba semnificativ în bine este foarte scăzută.

Aceasta este una dintre concluziile unui studiu cu privire la situaţia salariaţilor din Republica Moldova. Autorii cercetării opiniază că executivul ar trebui să stimuleze creşterile salariale prin creşterea mult mai rapidă a salariului minim, prin creşterea salariilor în sectorul bugetar şi prin eforturi mult mai eficiente pentru legalizarea veniturilor salariale, transmite IPN.

Studiul, care a fost prezentat marţi, 25 februarie, a fost realizat de către Fundaţia Friedrich Ebert (FES) în parteneriat cu Syndex România. Ana Mihailov, coordonatoare program în cadrul FES, a menţionat că studiul prezintă o imagine de ansamblu. „Cu referire la dezvoltarea economică, în ultimii câţiva ani, auzim tot mai des sintagme de genul: îîmbunătăţirea mediului de afaceri şi al climatului investiţional, atragerea investiţiilor directe sau străine, facilităţi fiscale. Şi aceştia sunt, incontestabil, nişte factori importanţi pentru dezvoltarea economică, dar totodată, auzim foarte puţin despre un alt factor important, cum e munca şi productivitatea muncii”, a spus Ana Mihailov.

Unul dintre autorii studiului, Marcel Spătari, a declarat că, în concepţia angajaţilor, salariile sunt foarte mici. „Ponderea remunerării în Produsul Intern Brut în Republica Moldova este una dintre cele mai joase din Europa –  30%”. „Ideea studiului este că există potenţial de creşteri salariale importante şi statul, adică Guvernul şi sindicatele, trebuie să fie mai pro-active în acest sens. Statul – prin ridicarea salariului minim, care astăzi, din păcate, este un instrument ineficient, iar sindicatele – prin negocieri colective mai efective şi prin dezvoltarea negocierilor la nivel de întreprinderi. În acest moment se negociază mai mult la nivel de sector, dar la nivel de întreprinderi negocierile sunt într-o criză structurală”, a notat Marcel Spătari.

Potrivit lui, aceste circumstanţe alimentează dorinţa oamenilor de a pleca în ţară, iar migraţia continuă să fie o problemă majoră. În ceea ce ţine de tensionarea pieţei muncii, autorul menţionează că aceasta este o problemă generală. „Am observat dezvoltarea navetismului de muncă, adică persoane care deplasează cu navete organizate către noile fabrici care s-au deschis, de exemplu în zonele economice libere. Acest fapt afectează industriile tradiţionale. Angajatorii, să zicem din Rezina, din industria tradiţională au probleme, pentru că salariaţii din satele din zonă se deplasează la Orhei în fiecare dimineaţă pentru a lucra în întreprinderile deschise recent. Şi este din ce în ce mai greu să găseşti orice fel de salariaţi, nu doar cadre calificate”, a notat Marcel Spătari.

Sergiu Sainciuc, vicepreşedinte al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova, spune că este o situaţie bine ştiută. Chiar dacă salariile s-au majorat în ultimii trei-patru ani cu circa 10%, totuşi salariul minim şi cel mediu pe ţară este cel mai mic din Europa. „Este necesar să schimbăm situaţia cu privire la salariul mediu, salariul minim, pentru că salariul minim este de circa 50 de euro pe ţară – o mie de lei, care nu a fost modificat din 1 octombrie 2014”, a precizat Sergiu Sainciuc. Potrivit lui, sindicaliştii insistă pe stabilirea salariului minim pe ţară în mărime de cel puţin 50-60% din salariul mediu pe ţară.

https://www.ipn.md/ro/desi-salariile-au-crescut-in-ultimii-ani-acestea-raman-7966_1071743.html

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite