Suedia alocă 4 milioane de euro pentru a sprijini Moldova în criza refugiaţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Razboi Ucraina distrugeri morti raniti refugiati 21-22 aprilie 2022 FOTO Getty Images

Suedia alocă patru milioane de euro pentru a sprijini Moldova în criza refugiaţilor din Ucraina. Banii sunt acordaţi pentru Fondul de Urgenţă al Republicii Moldova ca răspuns la apelul făcut de Guvernul de la Chişinău către Uniunea Europene şi alte ţări partenere în contextul crizei de refugiaţi, transmite IPN.

Ambasada Suediei în Moldova precizează că, de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina, Republica Moldova şi-a deschis graniţele pentru refugiaţii ucraineni. Se estimează că 460 de mii de ucraineni şi cetăţeni din ţări terţe au trecut graniţa din Ucraina în Moldova. Numărul refugiaţilor ucraineni care se află acum pe teritoriul Republicii Moldova este de 86 de mii, iar aproape jumătate sunt copii.

Pe 5 aprilie, la Berlin, în cadrul conferinţei internaţionale a donatorilor pentru Republica Moldova, Suedia a fost reprezentată de ministra cooperării internaţionale pentru dezvoltare, Matilda Ernkrans, care a reiterat angajamentul Suediei de a ajuta Moldova să facă faţă afluxului de refugiaţi ucraineni.

„Un număr mare de refugiaţi ucraineni care ajung în Moldova sunt femei. Iar o abordare integrată de gen este importantă în lucrul cu activităţile Fondului de Urgenţă. Ambasada Suediei la Chişinău intenţionează să abordeze aceste probleme, în special, în cadrul dialogului cu Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova şi cu instituţiile care vor desfăşura activităţi finanţate din Fondul de Urgenţă”, se arată într-un comunicat de presă al misiunii diplomatice.

Sursa mai precizează că numărul mare de refugiaţi va afecta şi aspecte ce ţin de mediu şi resurse naturale, nu în ultimul rând, din punct de vedere al producţiei alimentare locale. Cu sprijinul organizaţiilor internaţionale care activează în context, Ambasada Suediei va contribui la dialogul despre importanţa luării în considerare a efectelor asupra mediului înconjurător în procesul de implementare a activităţilor.

Suedia s-a angajat să ofere asistenţă umanitară consistentă prin intermediul organizaţiilor internaţionale care lucrează în regiune, inclusiv în Moldova. Anterior, la cererea autorităţilor moldoveneşti, au fost trimise zece corturi de urgenţă de 48 de metri pătraţi, un generator mare de electricitate, sisteme de iluminat şi încălzire, iar doi experţi suedezi în intervenţii de urgenţă au evaluat situaţia.

Suedia are un parteneriat de lungă durată cu Moldova, cu o asistenţă estimată la 15 milioane de euro în 2022, pentru proiecte de cooperare bilaterală în domeniul reformelor. Statul suedez sprijină organizaţiile societăţii civile şi entităţile multilaterale prin circa 40 de proiecte în cadrul Strategiei pentru cooperarea Suediei în domeniul reformelor cu Europa de Est pentru 2021-2027. Această strategie urmăreşte sprijinirea agendei de reformă şi promovarea dezvoltării durabile şi democratice din perspectiva păturilor vulnerabile.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite