Un crocodil şi un şarpe anaconda, expuşi la Grădina Zoologică din Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Crocodilul Grădinii Zoologice din Chişinău, care a stat ferit de ochii vizitatorilor mai bine de 40 de ani, este expus publicului de luni, 30 aprilie. După reparaţiile şi amenajările efectuate săptămâna trecută, la Zoo au mai fost expuşi enoţi şi capibara, iar în câteva zile vizitatorii vor putea vedea şi şarpele anaconda.

Solicitat de IPN, Sergiu Pânzaru, directorul adjunct al Grădinii Zoologice, a spus că pentru expunerea crocodilului a fost amenajată o volieră cu bazin. Spaţii speciale au fost create şi pentru capibara, enoţi şi unele păsări, care până acum au stat închise. 

De luni sunt expuşi publicului şi patru şerpi, alţii urmează în zilele următoare, inclusiv anaconda.

Pe parcursul săptămânii trecute, s-au renovat o parte dintre voliere şi au fost îmbunătăţite condiţiile de trai ale tuturor animalelor şi păsărilor. Au fost reînnoite decoraţiile, instalate lumini şi cascade noi. Cheltuielile au fost acoperite de municipalitate, donatori şi din resursele proprii.

Grădina zoologică este deschisă în toate zilele, de la 08.00 până la 20.00. Costul biletelor a rămas neschimbat: 30 de lei pentru adulţi; 5 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari şi gratuit copii până la 7 ani.

Întrebat despre proiectul de extindere a Grădinii Zoologice, aprobat la sfârşitul anului trecut de către Consiliul municipal, Sergiu Pânzaru a spus că spaţiul este pregătit. Directorul adjunct şi-a exprimat speranţa că în decurs de 5 ani proiectul va fi realizat.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite