Un şef de secţie din cadrul Institutului de Neurologie şi Neurochirurgie din Chişinău, reţinut pentru luare de mită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un şef de secţie din cadrul Institutului de Neurologie şi Neurochirurgie din Chişinău a fost reţinut pentru corupere pasivă. Potrivit denuntatoarei, medicul ar fi estorcat de la aceasta 15.000 lei pentru intervenţiile chirurgicale efectuate mamei sale, precum şi pentru a nu crea probleme la externarea acesteia şi a crea condiţii favorabile pentru cea de a treia intervenţie care urmează a fi efectuată peste 4-6 luni.

În urma măsurilor întreprinse în cadrul cauzei penale medicul a fost reţinut în flagrant, imediat după primirea banilor estorcati în sumă de 15.000 de lei.


Bărbatul a fost reţinut pentru 72 de ore, iar dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă până la 10 ani de închisoare, cu amendă şi privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite