Actualitate

articolul anterior articolul urmator

Unii deputaţi cer convocarea Consiliului Suprem de Securitate în cazul răpirii lui Nicolae Ceaus

0
6 Apr 2021 09:11:48
Autor: Iurii Botnarenco
Nicolae Ceaus, fotografii apărute pe reţelele de socializare după ce judecătorul ucrainean a fost răpit în centrul Chişinăului
Nicolae Ceaus, fotografii apărute pe reţelele de socializare după ce judecătorul ucrainean a fost răpit în centrul Chişinăului

Deputaţii Platformei DA cer convocarea Consiliului Suprem de Securitate în cazul răpirii judecătorului ucrainean Nicolae Ceaus. Potrivit lor, este regretabil faptul că în 2021 asistăm la răpirea cetăţenilor în plină stradă. În acelaşi timp, deputaţii PAS resping ideea că Nicolae Ceauş ar fi fost răpit la comanda autorităţilor ucrainene, întrucât Kievul ar avea interes ca Ceaus să fie extrădat din Republica Moldova pe căi legale, notează IPN.

Deputatul PAS Oazu Nantoi spune că este exclusă o coordonare la nivelul autorităţilor de la Chişinău şi Kiev în cazul judecătorului ucrainean, Nicolae Ceaus. Potrivit lui, în scurt timp urma să fie pronunţată decizia definitivă a Curţii Supreme de Justiţie în privinţa cererii de azil politic solicitată de Ceaus, iar acest lucru le-ar fi permis autorităţilor de la Kiev să ceară extrădarea lui.

„Statul ucrainean este interesat de extrădarea lui pe căi legale. Pentru că dacă a fost răpit, atunci el, în calitate de judecător, ar avea câştig de cauză la CEDO pentru că i s-au încălcat drepturile. Statul ucrainean nu este interesat de o astfel de derulare a evenimentelor. Statul ucrainean avea posibilitatea să aştepte pronunţarea Curţii Supreme de Justiţie şi ulterior să ceară extrădarea lui pe căi legale”, a spus  deputatul PAS, Oazu Nantoi în cadrul emisiunii „Ora expertizei” de la JurnalTV.

Deputaţii Platformei DA spun că pentru a spulbera suspiciunile privind implicarea instituţiilor Republicii Moldova în acest caz, este necesară convocarea Consiliului Suprem de Securitate.

„Sunt tristă că după atât de multă luptă avem oameni răpiţi în stradă, fie ei şi cu suspiciuni asupra integrităţii lor. Preşedintele Maia Sandu ar trebui să convoace Consiliul Suprem de Securitate pentru că acolo sunt toţi factorii decizionali şi să se discute acest subiect”, a spus deputatul Platformei DA, Inga Grigoriu.

Judecătorul ucrainean, Nicolae Ceas, prins în Ucraina cu mită în valoare de 150 de mii de dolari, a fost răpit sâmbătă, chiar din centrul Chişinăului. Potrivit ministrului de Interne, Pavel Voicu, o persoană a fost reţinută în acest caz, existând suspiciuni că infracţiunea ar fi fost săvârşită de cetăţeni străini care au traversat frontiera de stat cu Ucraina. 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările