Vârful inflaţiei în R. Moldova, prognozat pentru lunile octombrie-noiembrie 2022

0
Publicat:
Ultima actualizare:
inflatie in crestere foto shutterstock

Vârful inflaţiei ar putea să se înregistreze în perioada lunilor octombrie-noiembrie, iar ulterior va urma o tendinţă descendentă. Aceasta însă doar cu condiţia că nu vor mai apărea şocuri noi care nu au fost bănuite atunci când au fost făcute estimările. Principalele surse de inflaţie continuă să fie produsele alimentare şi cele reglementate.

Prognozele au fost prezentate de către guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei, Octavian Armaşu, într-o conferinţă de presă susţinută marţi, transmite IPN.

„Rata anuală a preţurilor produselor alimentare va atinge nivelul maxim în primul trimestru de prognoză, iar începând cu următorul trimestru va avea o tendinţă descendentă. Ritmul anual al preţurilor reglementate va spori până la finele anului curent, iar începând cu trimestrul unu 2023 se va diminua semnificativ spre finele perioadei de prognoză. Rata anuală a preţurilor la combustibili va creşte în primele două trimestre consecutive de prognoză, iar începând cu anul 2023 se va diminua semnificativ spre finele orizontului de prognoză”, a notat guvernatorul.

Rata medie anuală a inflaţiei a constituit 29,3% în trimestrul doi al anului  2022, fiind cu 10,2 puncte procentuale superioară celei din trimestrul precedent. Dinamica respectivă a fost susţinută de creşterea preţurilor pe piaţa internaţională şi regională la produsele alimentare şi la resursele energetice, fapt ce a determinat creşterea preţurilor acestora pe piaţa internă şi ajustarea tarifelor la gazul în reţea, energia termică şi la energia electrică.

Potrivit guvernatorului, ajustarea tarifelor, creşterea preţurilor la carburanţi, dar şi dinamica ascendentă a salariilor a susţinut majorarea costurilor pentru agenţii economici care treptat a fost reflectată în preţuri. Impactul factorilor de mai sus a fost amplificat semnificativ în prima jumătate a anului curent de escaladarea situaţiei din Ucraina ce a generat presiuni adiţionale asupra preţurilor la produsele alimentare, combustibili şi unele subcomponente aferente inflaţiei de bază. În acelaşi timp, pentru anumite subcomponente din cadrul IPC, presiuni inflaţioniste adiţionale au fost determinate de dinamica ratei de schimb MDL/USD.

În perioada următoare va continua creşterea preţurilor la produsele alimentare, resursele energetice, dar şi la alte bunuri şi servicii din cadrul IPC, anticipează BNM.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite