Veaceslav Ioniţă: Dacă preţul la petrol pe extern nu va scădea, ne aşteaptă o nouă majorare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă preţul la petrol pe piaţa internaţională nu va scădea în următoarele săptămâni, atunci ne aşteaptă o nouă majorare de preţ la benzină de cel puţin 50 bani pentru un litru. Despre aceasta scrie economistul IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniţă, care într-o postare pe Facebook, a răspuns la întrebarea de ce se scumpeşte benzina, transmite IPN.

Potrivit expertului, „la petrolişti au crescut anumite costuri şi ei vor încerca să le introducă pe toate în preţul benzinei. Preţul la petrol pe pieţele internaţionale în decembrie 2019 şi ianuarie 2020 a crescut faţă de noiembrie 2019 cu peste 6% cea ce înseamnă cam 40 bani pentru un litru”.

Veaceslav Ioniţă mai spune că „de la 1 ianuarie s-a scumpit acciza la benzină, cea ce mai adaugă 34 bani pentru un litru”. „Puţin ne salvează cursul valutar care, datorită aprecierii leului faţă de dolar, ne salvează 12 bani/litru. Adică dacă leul nu se aprecia, atunci preţul brent la petrol trebuia să crească cu 52 bani/litru, dar nu cu 40 bani/litru cum s-a întâmplat”, a scris economistul.

Economistul susţine că petroliştii doar încep a importa petrol la preţ mai ridicat şi încă nu au introdus tot costul accizei la benzină.

Mai multe staţii PECO au afişat astăzi preţuri mai mari la carburanţi. Astfel, benzina şi motorina s-a scumpit în medie cu 70 de bani, iar gazul lichefiat cu 1,2 lei.

https://www.ipn.md/ro/daca-pretul-la-petrol-pe-extern-nu-va-scadea-7967_1070881.html

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite