Vicepremierul rus Dmitri Rogozin despre Madonna: „O târfă care tinde să dea tuturor lecţii de morală“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dmitri Rogozin Foto: Reuters
Dmitri Rogozin Foto: Reuters

Rogozin a batjocorit-o pe diva muzicii pop după ce în timpul unui concert la Moscova, vedeta a spus ca se roagă pentru eliberarea celor trei membre ale grupului Pussy Riot, aflate după gratii pentru că au cântat o „rugăciune" în altarul unei catedrale, protestând astfel împotriva preşedintelui rus Vladimir Putin, dar şi a bisericii, informează agenţia Novîi Region.

„Odată cu înaintarea în vârsta, orice fostă târfa tinde să dea lecţii de morală lumii întregi. În special cu ocazia turneelor sale în străinatate", a scris Dmitri Rogozin, într-un mesaj postat pe Twitter.

Membrele Pussy Riot, care au cântat o „rugăciune punk" în altar, rămân în arest

Pussy Riot are zece membre şi mulţi susţinători care o ajută să organizeze concerte neconvenţionale prin care provoacă autorităţile de la Moscova, fie ele politice sau religioase

Cel mai cunoscut concert al trupei a avut loc pe 21 februarie la o catedrală din Moscova. Cinci dintre membrele Pussy Riot au intrat în biserică şi au cântat o „rugăciune punk" în altar. Piesa, numită „Holy Shit", este o condamnare a Bisericii ortodoxe ruse şi a legăturilor acesteia cu regimul Putin.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite