Cinci noi autospeciale dotate cu echipamente de salvare, resuscitare şi descarcerare fac parte, acum, din dotarea Centrului-pilot SMURD din oraşul Bălţi, relevă Unimedia.info. Vehiculele au fost donate de Guvernul României şi vor deservi echipajele de paramedici din cadrul Unităţilor de Salvatori şi Pompieri împrenuă cu medicii şi asistentele din incinta Ministerului Sănătăţii.
Premierul Victor Ponta a declarat că, cu ajutorul acestor echipamente, salvatorii SMURD-ului din Republica Moldova vor putea salva la fel de multe vieţi ca şi paramedicii români.
Secretarul de stat al Ministerului român de Interne, Raed Arafat, a declarat pentru Publika.md că forţele din situaţiile excepţionale sunt suplimentare celor oferite de Ministerul Sănătăţii şi că, prin deschiderea Centrului SMURD de la Bălţi, presupune creşterea capacităţii operative şi creşterea calităţii intervenţiilor de salvare. Şeful Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţii Excepţionale, Mihail Harabagiu, a adăugat că până pe 15 octombrie va fi deschis un Centru SMURD la Cahul şi încă unul la Chişinău.
În iulie Executivul a avizat proiectul cu privire la aprobarea semnării Protocolului de modificare a Acordului dintre ministerele Sănătăţii de pe ambele maluri ale Prutului, iscălit pe 3 decembrie 2010.
Prin acest acord, România s-a angajat să ofere sprijin pentru dezvoltarea componentei medicale şi paramedicale a serviciului de urgenţă din Republica Moldova, creşterea capacităţii de formare a personalului în domeniu şi asigurarea logisticii necesare desfăşurării intervenţiilor medicale de urgenţă, relevă şi Jurnal.md.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
0 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate