VIDEO Momentul în care poliţiştii iau bani de la şoferii care circulă prin Făleşti. Trei inspectori de patrulare au fost reţinuţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
x

Trei inspectori de patrulare, dintre care un comandant de grupă din Regimentul de Patrulare nr.2 Bălţi al Inspectoratului Naţional de Patrulare al IGP al MAI, au fost reţinuţi joi, 17 mai, pentru corupere pasivă.

Potrivit serviciului de presă al Procuraturii Anticorupţie, inspectorii de patrulare activau pe un drum public, la intrarea într-un sat din raionul Făleşti. Aceştia stopau mijloace de transport invocând că şoferii ar fi condus în stare de ebrietate. 

După mai multe discuţii şi „negocieri”, manifestând un comportament mai puţin etic şi folosind un limbaj licenţios, poliţiştii extorcau şi primeau sume de bani cuprinse între 1.000 şi 10.000 lei, atât în valută cât şi în euro. 

În schimbul banilor estorcaţi, inspectorii de patrulare nu dădeau curs documentării cazurilor de conducere a mijlocului de transport în stare de ebrietate. 

Din materialele cauzei s-a stabilit că şoferii care erau stopaţi fiind suspectaţi de conducere în stare de ebrietate erau supuşi, în mod selectiv, testului de alcoolemie cu un aparat alcooloscopic neidentificat.

În urma percheziţiilor efectuate de către procurorii anticorupţie şi ofiţerii SPIA în automobilele de serviciu, oficiile şi domiciliile figuranţilor, au fost ridicate mijloace băneşti, precum şi alte probe care confirmă comiterea faptelor prejudiciabile.

Inspectorii de patrulare implicaţi au fost reţinuţi pentru 72 de ore, iar dacă aceştia vor fi găsiţi vinovaţi de comiterea infracţiunii de corupere pasivă, ei riscă o pedeapsă cu închisoare de la 5 la 10 ani cu amendă în mărime de la 6.000 la 8.000 u.c., cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice pe un termen de la 7 la 10 ani.  

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite