VIDEO Patru persoane, reţinute pentru trafic de droguri în cantităţi deosebit de mari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cătuşe FOTO politia md

O grupare infracţională, specializată în prepararea  şi comercializarea drogurilor de tip PVP, a fost destructurată în urma unor ample acţiuni întreprinse  de către oamenii legii. Patru persoane au fost arestate preventiv pentru 30 de zile.

În perioada de documentarea au fost iniţiate mai multe măsuri speciale de investigaţii, avînd scopul stabilirii tuturor membrilor grupului criminal, implicaţi nemijlocit în transportarea şi comercializarea drogurilor în cantităţi deosebit de mari, în or. Anenii Noi.

Astfel, în urma efectuării acţiunilor de urmărire penală şi a  măsurilor speciale de investigaţii, au fost acumulate probe, care demonstrează implicarea în comiterea infracţiunii a patru persoane, cu vârste cuprinse între 30 şi 40 de ani, din Anenii Noi, Rolul acestora fiind de relizarea drogurilor pe teritoriul raionului Anenii Noi.

La 15 februarie 2019, au fost reţinute în flagrant patru persoane, în timpul realizării drogurilor. În rezultatul efectuării acţiunilor de urmărire penală, au fost depistate şi ridicate telefoane mobile, cartele SIM, droguri de tip PVP, utilaje artizanale de consumare a drogurilor şi mijloace băneşti obţinute din activităţile tenebre.

Investigaţiile continuă în scopul stabilirii provenienţei transnaţionale a  substanţelor etnobotanice, în vederea destructurării întregului grup criminal şi împiedicarea introducerii acestora pe teritoriul Republicii Moldova.

Bănuiţii riscă de la 7 pînă 15 ani de închisoare.

PVP este un drog sintetic - analogul unui drog puternic. Acesta are un preţ accesibil pe piaţă faţă de aceeaşi heroina, însă acţiunea de distrugerea a organismului este mult mai rapidă. Pentru o doză de PVP un consumator de droguri achita 300-400, de lei, pentru 1 gram de PVP – 800-1000 de lei. 

Efectul consumării acestui tip de substanţe etnobotanice are un impact negativ asupra psihicului persoanei, provocând stări agresive, halucinaţii şi creând dependenţa puternică.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite