VIDEO Cum a protestat Oleg Brega faţă de decizia lui Andrei Năstase a instala un crucifix în incinta MAI: O chestie de Evul Mediu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Activistul civic Oleg Brega, alături de alţi câţiva tineri, a organizat un protest duminică, 15 septembrie, în faţa Ministerului Afacerilor Interne, în momentul când urma să aibă loc ceremonia de inaugurare a unui crucifix, instalat în incinta MAI la iniţiativa ministrului de Interne, Andrei Năstase.

Activistul s-a arătat indignat şi de faptul că la eveniment au fost văzuţi mai mulţi preoţi.

Protestatarii au cerut demisia lui Andrei Năstase şi l-au acuzat de demagogie.

„Sunt revoltat că ministerul, în zi de duminică, se ocupă de demagogii electorale, când ministerul e de stat, laic, şi ar trebui să aibă grija drepturilor omului şi a legii. Andrei Năstase mă tem că se ocupă de chestii electorale şi îşi face imagine acum şi inaugurează o chestie bizară, de Evul Mediu, când trăim în mileniul III”, a declarat Oleg Brega.

Ministrul de Interne, Andrei Năstase, a instalat un crucifix imens pe holul de la intrarea în sediul Ministerului Afacerilor Interne. La eveniment a fost prezent, la invitaţia ministrului, şi mitropolitul Vladimir, care l-a lăudat pe Andrei Năstase pentru acesta gest, subliniind că speră că acest exemplu va fi preluat şi de alte ministere.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite