Viena anului 1913, punctul de întâlnire al celor care aveau să schimbe lumea: Hitler, Stalin, Troţki, Tito şi Freud

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Exact cu un secol în urmă, Viena, frumoasa capitală a Imperiului Austro-Ungar, era gazda unor persoane care aveau să marcheze istoria secolului XX. Este vorba de viitorii dictatori Adolf Hitler, Lev Troţki, Iosif Stalin şi Iosip Broz Tito.

În ianuarie 1913, scrie BBC, un bărbat cu tenul măsliniu şi o mustaţă generoasă sosea la Viena cu trenul de Cracovia. El purta un paşaport pe numele Stavros Papadopoulos. Bărbatul cu care venise să se întâlnească avea să scrie, ani mai târziu, cum stătea la masă când s-a deschis uşa şi a intrat un bărbat necunoscut. „Era scund, slab, iar pielea sa gri-maronie era plină de urme de vărsat de vânt. N-am văzut nimic în ochii lui care să aducă a prietenie...”

Autorul acestor rânduri este „faimosul intelectual şi disident rus Lev Troţki, editorul ziarului radical Pravda, iar persoana pe care o descria nu era, de fapt, Papadopoulos, ci însăşi Iosif Vissarionovici Djugaşvili, zis Koba, cel pe care-l cunoaştem astăzi sub numele de Stalin“, scrie BBC, citată de Historia.

Troţki şi Stalin sunt doar două din personalităţile marcante ale veacului XX care trăiau în Viena în anul 1913, şi care aveau să marcheze – în sens negativ – istoria acestui secol.

Stalin şi Troţki veniseră la Viena pentru a se refugia de Ohranka ţaristă.

Sigmund Freud, un personaj cu totul diferit, era deja un psihanalist cunoscut. Tânărul Tito, viitorul lider iugoslav, lucra la o fabrică de automobile, iar Hitler, pe atunci în vârstă de 24 de ani, venise la Viena în speranţa că va fi acceptat la Academia de Arte Frumoase, şi încerca să-şi câştige existenţa vânzând picturi.

Viena era unul din cele mai importante centre culturale europene, atrăgând oameni nu numai din toate colţurile Imperiului, ci din întreaga Europă. Dardis McNamee, editor al singurului ziar de limbă engleză din capitala Austriei de azi, spune despre Viena perioadei La Belle Époque că „mai puţin de jumătate din cei 2 milioane de locuitori ai oraşului se născuseră acolo.”

Stalin a petrecut o lună la Viena, unde s-a întâlnit cu Troţki şi, separat, cu Nicolae Buharin, cu care scrie lucrarea Marxismul şi problema naţională.

Sigmund Freud s-a mutat la Viena în 1860, în copilărie, şi a părăsit oraşul abia în 1938, din cauza ameninţării naziste.

Hitler a trăit, se pare, la Viena între 1908 şi 1913, încercând să câştige bani din pictură. Iosip Broz Tito a lucrat într-o fabrică vieneză până la recurtarea în armata imperială.

Lev Troţki a locuit la Viena între 1907 şi 1914, de unde editează ziarul Pravda


FOTO BBC News

 

Viena era în anul 1913 capitala Imperiului Austro-Ungar
Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite