Viorel Morari, eliberat din arest şi plasat sub control judiciar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
viorel morari

Fostul şef al Procuraturii Anticorupţie, Viorel Morari, a fost eliberat din arest chiar în sala de judecată şi a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, începând cu data de 14 februarie. Decizia a fost luată de Judecătoria Buiucani, la prima şedinţă de judecată privind primul dosar a lui Viorel Morari în care acesta este bănuit de abuz de serviciu şi fals în acte publice, transmite IPN.

Viorel Morari va trebui să nu părăsească ţara fără acordul în scris al instanţei de judecată, să comunice instanţei orice schimbare de domiciliu, să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este citat, să nu intre în legătură cu partea vătămată şi martorii, să nu săvârşească acţiuni de natură să împiedice aflarea adevărului în procesul penal şi să predea paşapoartele şi actele care acordă dreptul de circulaţie internaţională instanţei de judecată.

Încheierea este cu drept de recurs în termen de trei zile la Curtea de Apel Chişinău.

Acum două zile, procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă, că pe numele lui Viorel Morari a mai fost iniţiat un dosar penal în care a fost audiat şi recunoscut în calitate de bănuit de îmbogăţire ilicită şi spălare de bani în proporţii deosebit de mari, cu folosirea situaţiei de serviciu.

Viorel Morari a fost reţinut pe 10 ianuarie.

https://www.ipn.md/ro/viorel-morari-a-fost-eliberat-din-arest-si-plasat-7967_1071524.html

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite