Vitalie Marinuţa explică de ce şi-a dat demisia din funcţia de ministru al Apărării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vitalie Marinuţa şi-a explicat demisia prin divergenţele de opinii pe care le-a avut cu preşedintele Republicii Moldova Nicolae Timofti privind dezvoltarea şi reformarea sistemului naţional de apărare.

„Azi dimineaţă i-am prezentant premierului Iurie Leancă cererea de demisie. Am făcut acest lucru drept consecinţă a unor divergenţe de opinie cu şeful statului, comandantul suprem al forţelor armate, privind dezvoltarea şi reformarea sistemului naţional de apărare. Am un şir de documente care vin să certifice realizările mele şi ale echipei pe care am condus-o în aceşti patru ani şi cinci luni. Sunt multe, dacă stăm să analizăm condiţiile în care au fost realizate ele, cu un buget auster“, a declarat Vitalie Marinuţa.

Totodată, el a răspuns şi reproşurilor privind decesul soldaţilor moldoveni, „În numele instituţiei şi în numele meu personal, aduc profunde condoleanţe şi îmi cer scuze în faţa părinţilor şi rudelor celor decedaţi. Mi-am asumat responsabilitatea pentru fiecare soldat decedat, cu toate că responsabilitatea directă e pe seama altei funcţii. Republica Moldova a ales parcursul european, iar în ţările europene forţele armate sunt mereu sub control civil. Faptul că azi se cere să stopăm reformele importante şi ministrul Apărării să dea mai multe împuterniciri comandantului armatei mi se pare incorect şi contravine viziunilor mele de dezvoltare şi control democratic a structurilor militare. Dacă facem acest lucru, înseamnă că doar mimăm reformele care şi aşa în sectorul de apărare au decurs foarte anevoios“, a mai spus generalul.

Vitalie Marinuţa a mai făcut un apel: „Nu umiliţi armata, nu o implicaţi în jocuri politice. Susţineţi-o căci armata este a noastră, a tuturor. Aveţi surori, fraţi părinţi care îşi exercită serviciul militar în condiţii destul de drastice, condiţii deloc uşoare doar pentru că au un crez“.

Ce va face Vitalie Marinuţa după demisie? „Mă voi axa pe susţinerea tezei de doctorat pe care planificat s-o fac în aprilie, dar cred că după ultimele evenimente va trebui s-o rescriu, pentru că teza este în domeniul relaţiilor civil-militare şi abordarea acestor subiecte în contextul Republicii Moldova“, a precizat fostul ministru.

Ieri, liberalul reformator Vitalie Marinuţa şi-a prezentat cererea de eliberare din funcţia de ministru al Apărării al Republicii Moldova. Anunţul a fost făcut la şedinţa Colegiului Ministerului Apărării, unde preşedintele ţării Nicolae Timofti, a adus anumite critici la adresa lui Vitalie Marinuţa. Anterior, preşedintele Partidului Liberal Reformator, Ion Hadârcă, a precizat că următorul candidat pentru această funcţie va fi înaintat tot de PLR, conform acordului de constituire a coaliţiei de guvernare.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite