Actualitate

articolul anterior articolul urmator

Zece cazuri de COVID-19, confirmate în regiunea transnistreană

0
28 Mar 2020 12:04:42
Autor: Iurii Botnarenco

În regiunea transnistreană au fost confirmat în total zece cazuri de COVID-19. Anunţul a fost făcut sâmbătă, 28 martie, de către ministra Sănătăţii Muncii şi Protecţiei Sociale, Viorica Dumbrăveanu.

Dintre cei zece pacienţi, doi sunt internaţi în spitalele din Chişinău, iar alte opt persoane au fost internat în spitalele din stânga Nistrului. Starea de sănătate a acestora este de gravitate medie, dar şi satisfăcătoare.

Amintim că numărul celor infectaţi cu COVID-19 în Republica Moldova continuă să crească. Pe parcursul zilei de vineri, 27 martie, au fost confirmate alte 22 cazuri de infectare cu coronavirus. În total, numărul persoanelor infectate cu coronavirus a ajuns la 199.

Pe 18 martie, în Republica Moldova a fost înregistrat primul deces provocat de coronavirus. Femeia avea 61 de ani şi se afla de mai multe zile în stare extrem de gravă. De asemenea, de două zile pacienta era conectată la respiraţie dirijată.

Pacienta avea si alte boli cronice, precum diabet zaharat de gradul doi etc. Femeia a revenit recent din Italia, unde şi s-a infectat. Aceasta nu a respectat regimul de carantină şi ar fi infectat mai multe persoane cu COVID-19. În rezultat, localitatea ei de baştină, satul Bălceana din Hînceşti, a intrat în carantină, după ce au fost depistate şase cazuri de transmitere locală a noului virus.

Pe 27 martie s-a înregistrat al doilea deces. O femeie de 79 de ani, care a activat toată viaţa în calitate de medic în sistemul medical de asistenţă urgentă prespitalicească din Republica Moldova, a murit după ce a fost infectată cu COVID-19.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii