Ziua Drapelului, marcată în Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Republica Moldova marchează astăzi, 27 aprilie, Ziua Drapelului, tot astăzi fiind celebrată şi Stema de Stat. Silviu Tabac, heraldistul de stat, afirmă că evenimentul legat de alegerea stemei ţării a fost cel mai democratic exerciţiu pe care l-a avut vreodată R. Moldova.

Directorul-adjunct al Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, Varvara Buzilă, consideră că în ultima perioadă oamenii se identifică tot mai mult cu simbolurile naţionale: stema şi drapelul, transmite IPN.

Heraldistul de stat, doctorul în istorie, Silviu Tabac, povesteşte că pentru alegerea stemei de stat a fost organizat un concurs deschis, la care a avut posibilitatea să participe întreaga presă, profesioniştii din mediile ştiinţifice, precum şi societatea civilă, care în acele timpuri era abia în proces de formare. Discuţiile referitoare la felul în care ar trebui să arate viitoarea stemă au fost controversate: istorici profesionişti şi peste o sută de artişti plastici s-au inclus în munca pentru realizarea acestui „proiect naţional”. Silviu Tabac afirmă că au fost selectate 18 sau 19 dintre proiectele care s-au bucurat de cea mai mare apreciere, acestea fiind supuse discuţiilor publice.

Potrivit heraldistului de stat, în etapa finală au ajuns două proiecte: „unul mai moldovenist, în care apărea numai un cap de bour, la fel ca-n alte zeci de proiecte, semnat de Andrei Mudrea, precum şi alt proiect, semnat de Gheorghe Vrabie”, a spus Silviu Tabac. În proiectul său pentru elaborarea stemei de stat, Gheorghe Vrabie adăugase, pe lângă capul de bour, şi acvila romană, în acest mod, „schimbând simbolismul stemei Republicii Moldova”.

Silviu Tabac a spus că cele două proiecte alese au fost supuse dezbaterilor publice şi apoi dezbaterilor în Parlament. „Astfel, stema realizată de Gheroghe Vrabie şi Maria Dogaru a fost adoptată la 3 noiembrie 1990 şi a fost pusă şi pe drapelul de stat, adoptat la 27 aprilie 1990, care până în noiembrie a fost folosit fără stemă”, a menţionat heraldistul de stat.

Directorul-adjunct al Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, etnografa Varvara Buzilă îşi aminteşte că acum foarte multă vreme tricolorul ţării era ascuns şi era arătat lumii prin elemente vestimentare: fie printr-un nasture al costumului naţional sau în cromatica unei ii. Varvara Buzilă consideră că, în ultimul timp, cetăţenii se identifică tot mai mult cu drapelul Republicii Moldova. Etnografa spune că astăzi drapelul poate fi văzut nu doar la balcoanele caselor, dar şi pe podgorii, unde oamenii, întorşi acasă de peste hotare să prelucreze viile, arborează tricolorul. Potrivit Varvarei Buzilă, acest fapt demonstrează că oamenii trăiesc din plin identificarea cu simbolurile naţionale.

Ziua Drapelului a fost instituită de Parlament la 23 aprilie 2010. Tricolorul a fost desemnat oficial drapel de stat pe 27 aprilie 1990 de către deputaţii primului legislativ.

În Constituţia Republicii Moldova este consemnat că Drapelul de Stat al ţării este tricolor. Culorile sunt dispuse vertical, începând de la lance: albastru, galben, roşu. În centru, pe fâşia de culoare galbenă, este imprimată Stema de Stat a Republicii Moldova. Aceasta reprezintă un scut tăiat pe orizontală având în partea superioară cromatică roşie, în cea inferioară - albastră, încărcat cu capul de bour având între coarne o stea cu opt raze. Capul de bour este flancat în dreapta de o roză cu cinci petale, iar în stânga de o semilună conturnată. Toate elementele reprezentate în scut sânt de aur (galbene). Scutul este plasat pe pieptul unei acvile naturale purtând în cioc o cruce de aur (acvila cruciată) şi ţinând în gheara dreaptă o ramură verde de măslin, iar în cea stângă un sceptru de aur.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite