Dosarele toxice

Vitalie Ciobanu

Ioan Groşan este un scriitor talentat pe care l-am apreciat întotdeauna. Primele sale cărţi de proză, „Caravana cinematografică" şi „Trenul de noapte", cu o circulaţie clandestină la Chişinău în anii '80, când literatura română era interzisă, s-au bucurat de un succes remarcabil în rândul scriitorilor optzecişti de la noi. Era în prozele sale acea imersiune în real, condimentată cu umor şi o ironie tăioasă, care se co

De aceea, dezvăluirile din ultimul timp despre colaborarea lui Ioan Groşan cu Securitatea ceauşistă m-au tulburat. Nu ştiu cât de grav este acest „nou caz", despre care a scris chiar ziarul „Adevărul", întrucât îi lipsesc destule file pentru a ne da seama de amploarea lui, dar ceea ce constat o dată în plus, după mai multe „dezvăluiri" similare, legate de nume ilustre ale literaturii române (Doinaş, Marino, Iorgulescu, Uricaru ş. a.), este principiul amatoristic, improvizat şi selectiv, am impresia, de demascare a poliţiei politice comuniste. Sunt deconspiraţi informatorii din mediile intelectuale - mulţi dintre ei forţaţi să semneze un angajament sub tortură, în puşcărie, sau şantajaţi la o vârstă fragedă -, şi nu sunt traşi la răspundere „arhitecţii" sistemului infernal. Asta nu înseamnă, mă grăbesc să afirm, că ar trebui absolviţi de păcate cei care au colaborat şi au scris note informative, făcând rău semenilor lor. Însă disproporţia deconspirărilor între cele două categorii - turnători şi ofiţeri/racolatori - este izbitoare. De aceea, „revelaţiile" care vin acum dinspre dosarele Securităţii mi se par toxice, pentru că nu instaurează adevărul, cum ne-am fi aşteptat, ci au menirea mai degrabă să îngroaşe întunericul în zona cea mai abjectă a represiunii comuniste.

În Republica Moldova procesul deconspirării nici măcar nu a început, iar situaţia politică actuală nu ne promite că lucrurile se vor schimba prea curând. Nu există nici voinţă printre politicieni, nici bază legislativă (o lege a accesului la dosare şi un mecanism de lustraţie), dar, mai ales, lipseşte „obiectul muncii" - arhiva fostului KGB, transferată la Moscova via Tiraspol, cum pretind responsabilii de la SIS. Această stare de fapt creează un teren propice pentru diversiuni şi manipulări, iar „scurgerile de informaţie", interesate, sunt folosite pentru discreditarea adversarilor politici şi a oamenilor de cultură incomozi. În aceste condiţii, după opinia mea, „hârtia de turnesol", relevantă pentru identificarea foştilor agenţi, este observarea atentă a faptelor lor de după 1990. Întrucât cei care au fost în solda regimului sovietic şi-au continuat opera malefică de anihilare a spiritului românesc şi a valorilor democratice în Moldova independentă - în partide, în mass-media, în instituţiile statului.

Când se vor descoperi şi deschide, dosarele Securităţii în Moldova vor trebui citite cu prudenţă şi responsabilitate. În caz contrar, vorba lui Adam Michnik, riscăm să facem din arhiva Securităţii - redactată după bunul plac al slujitorilor ei - criteriul unic al adevărului şi al conduitei morale. Adică să-i oferim KGB-ului o a doua victorie asupra noastră.