În ţară sunt introduse cantităţi semnificative de motorină, dar operatorii refuză să o vândă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
buzau

În ultimele zile, mai mulţi operatori au introdus pe teritoriul Portului Internaţional Liber Giurgiuleşti cantităţi semnificative de motorină, dar refuză să o vândă la staţiile de alimentare, constată Agenţia Naţională de Reglementare în Energetică.

ANRE menţionează că instituţiile statului urmează să analizeze şi să constate cauzele fenomenului respectiv, cu toate consecinţele de rigoare, transmite IPN.

Potrivit ANRE, în perioada 1 – 22 iulie, pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv Portul Internaţional Liber Giurgiuleşti, au fost introduse 11,6 mii tone de benzină şi 32 mii tone de motorină. Agenţia condamnă orice tentativă de exercitare a unor presiuni asupra deciziilor sale aprobate anterior, având în vedere ultimele modificări legislative şi a cadrului de reglementare, dar şi a declaraţiilor în spaţiul public din partea unor companii petroliere sau experţi sau formatori de opinie. Cadrul legislativ actual a developat anumite vulnerabilităţi în acest sector, care urmează a fi remediate în cel mai scurt timp, pentru a nu oferi pe viitor posibilitatea utilizării acestora în interese proprii, notează ANRE.

Mai multe staţii de alimentare, dintre care Tirex, Bemol şi Rompetrol, nu au afişat preţuri la motorină pe panouri.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite